sâmbătă, 13 septembrie 2014

deziluzii


 
 nu ți-am mai scris de mult o poezie,
  pictând cuvântul în silabe-albaste
 culese-n zbor de dincolo de astre,
 la  ceas târziu, când ora este vie
 
 te las  să zbori, deși mi-e greu, iubite.
 mi-s  pașii-mpiedicati în clipa-aceea
 când începutul scris-a epopeea,
 ce ne-a purtat pe căi nebănuite .
 
 
 să nu mă-ntrebi  de ce mă cheamă norii,
 de ce-mi ridic privirea către cer,
 de ce te chem și în zadar mai sper
 crezând în vise stinse, iluzorii.
 
 n-am să-ți răspund, așa a fost menirea

 în altă viață vom găsi iubirea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu