deziluzii

 

 nu ți-am mai scris de mult o poezie,

  pictând cuvântul în silabe-albaste

 culese-n zbor de dincolo de astre,

 la  ceas târziu, când ora este vie

 

 te las  să zbori, deși mi-e greu, iubite.

 mi-s  pașii-mpiedicati în clipa-aceea

 când începutul scris-a epopeea,

 ce ne-a purtat pe căi nebănuite .

 

 

 să nu mă-ntrebi  de ce mă cheamă norii,

 de ce-mi ridic privirea către cer,

 de ce te chem și în zadar mai sper

 crezând în vise stinse, iluzorii.

 

 n-am să-ți răspund, așa a fost menirea

 în altă viață vom găsi iubirea