Toamnă

Colindă gândul
Printre pagini albe 
Ce-au rostuit
Cândva
Atâtea doruri
înfrigurată răsfoiesc un vis
Ascuns în frunze
Până ce bruma îmi albește degetele

Atâta toamnă a mușcat din mine
Că-s frunză
Nor
și ploaie
Vânt
Când clipa se așterne pe pământ

și nu mai văd
pe cer
niciun cocor

De ce …

 Numărăm clipe

 în loc de cocori

 Aripile nepereche
 Ne-au așternut singurătatea
 Pe umeri

 E toamnă
 Iubite
 Recolta noastră e slabă
 Doar lacrimi
 Nici acelea nu ajung

 După seceta îndelungată
 Sufletele și-ar dori o mângâiere
 Sau o îmbrățișare măcar

 Privești cerul
 și nu știu ce numeri…
 Aripi…
 Clipe…
 Cocori…

 E toamnă
 De ce…

SUFLET-PERECHE

Te sădesc necuvânt

  La un capăt de gând

  Tremurând

  Suspinând
  Prea adesea plângând
  Printre vise-alergând
  Niciodată sperând
  Până când
  Până când

  Până când o lumină
  Stă la margini de vină
  Fruntea lunii alină
  Dacă nu e senină
  Ca o floare de mină
  Ca un bulgăr de tină
  Înhumând rădăcină
  Spre rodire divină
  În prea sfânta grădină


 Prea departe de noi
 Stau necursele ploi
 Până când o Lumină
 Din netimp va sa vină

Trebuia să fie despre Lumină

 Mă cuprinde întunericul

 Simt cum mă cuprinde

 Pumnul de silabe

 Albastre

 Aruncate împotriva destinului

 Pare a se fi epuizat

 Nu mai am nici un pieptăn în tolbă

 Să crească păduri

 Între mine

 Și deznădejdi

 Nici oglinda nu mă ajută

 Mi s-a părut un accesoriu inutil

 Degeaba lacul

 Câtă vreme răul

 A învățat să înoate înaintea mea

  Povestea asta

 Trebuia să fie despre Lumină