Silabe albastre: martie 2014

vineri, 21 martie 2014

Albastra aripă

Albastra aripă

eu nu-ţi mai sunt si nici tu nu-mi mai eşti,
ne-am pierdut undeva prin acest univers
cine-mi mai spune, în noapte, poveşti
despre noi si iubirea, scăldată în vers...

trăim intr-o lume fără rost şi culoare
ne-am ascuns amândoi, în absenţe de gând
vom pluti printre vise, cât încă ne doare,
tu, absent, eu cu roua în gene, plângând

si ce sorţi absurzi ne-au scindat existenţa
între lumi paralele, te-am atins doar o clipă
te-am iubit, te iubesc, sfidând nefiinţa
sa-ti raman, peste vremuri, albastra aripă

Silabe albastre

Silabe albastre

Ce rece ești în astă seară,
Un frig nebun pătrunde-n mine.
Stă lacrima încet să moară
În sufletul dintre ruine.

Câtă gheață strânsă între noi
Și nici un zvon de primăvară,
Să ne mai contopească in ploi,
Să-mi fii arcuș, iar eu vioară

Și câtă sete de iubire
Am adunat, visând albastru.
Ne leagă nevăzute fire
De dor, uitate-n colț de astru.

Vis de primăvară

Redefineste-mi clipa, numește-o veșnicie,
Redecorează-mi zorii când geana dimineții,
Se-așterne peste visul scăldat în poezie
Și-n curcubeu de gânduri redă culoare vieții.

Mi-e primăvară-n suflet și mugurii șoptesc,
Mă redeschid corolă și mă revărs șuvoi,
Ascult tăcerea ierbii, îmi spune "te iubesc",
E primăvară-n gânduri, e primăvară-n noi.

M-adun din vise albe, prin iarnă geruite
Și mă înalț pe rugul speranțelor albastre,
Ofrandă pun lumina, în palma ta iubite,
Sperând la clipa dulce, a regăsirii noastre.

Colind

Mai ninge-mă cu vise, în iarna asta rece
și spune-mi că-s albastră, așa cum tu mă știi.
mai spune-mi că iubirea nicicând nu o să plece,
când clipele-mi sunt ore, iar orele pustii…

mai lasă-mi urme calde în neaua de afară,
să știu că porți cu tine secunda -vesnicie.
când vin colindătorii și iar se face seară,
te-oi colinda în suflet…cum inima mea știe.

Vis albastru

Miroase a nisip din pulberi de stele.
Miroase a albastru din colțuri de cer.
Mă văd cum plutesc în vise rebele,
Cum totul în jur este dor și mister.

Nu știu cine sunt , mă văd doar o stea,
Sau doar o ființă născută din nou.
Dar știu că-s Acasă… și e casa mea,
Că totul plutește din propriu-mi ecou.

Mă sfâșie dorul de țărmul de sori,
De marea de aștri, scăldându-mi ființa.
Mă simt infinită, visez în culori.
Așa cum e scris… se-mplineste dorința.

E-atâta de cald în visul de-Acasă.
Și văd împrejur cum totu-i iubire.
Mă-mbracă în ea, m-atinge, duioasă,
Veșmântul divin e doar ocrotire.

Pășesc în final între real și vis
Pe-un țărm astral ce dorul îl reînvie.
Mă-ntorc în mine, ochii i-am deschis
Mă-ntorc să dăruiesc ce-a fost să fie.

Privesc în jur prin note muzicale,
Ce îmi răsună dulci și efemere.
În trupul meu reînviat și moale
Se aude încet un cântecel de sfere.

Gânduri prin timp

(catrene)

Nu-mi ajunge o clipă, să-mi fii mai aproape

Nici anii, în șir, nu-mi sunt de ajuns

Să-mi număr lumina, cu lacrimi sub pleoape

S-aștept...și să caut măcar un răspuns

…………………………………………….

Fericirea din noi, nici măcar nu există.

E un joc de copii, într-o lume prea tristă.

E speranța albastră, risipită în cer,

Într-un ochi, care plânge, rătăcit și stingher.

……………………………………………..

Vis albastru, risipit

Peste-a clipei veșnicie

N-o să știi cât te-am iubit...

Numai cerul o să știe...

……………………………………………………..

Pe cerul gri cresc valuri de iubire

Cu farul ei ne luminează-n ceață

Suntem legați cu nevăzute fire

E-o nouă zi, o nouă dimineață!

Nostalgie

Nostalgie

Mi-e dor de zilele de vară
Când alergam desculți prin vise
Și ne scăldăm, a căta oară,
În mări de șoapte interzise.

Mi-e dor de mâna ta fierbinte,
Ce-mi netezea pe frunte gândul
De dorul tău cel necuminte,
Trimis în taină, nopți de-a rândul.

Uneori

Uneori

Uneori ne iubim sub clarul de lună,
Alteori rătăcești într-o lume nebună.
Uneori mai exist, însă nu vreau să fiu.
Alteori mă trezesc și te caut, pustiu.

Uneori mă rănesc într-un ciob de iubire.
Merg desculță prin timp, sângerând amintire.
Uneori mi-e ușor, alteori mi-este greu.
Uneori îmi ești nor, alteori, curcubeu.

Să nu mă cauți

Să nu mă cauți

Să nu mă cauți dacă-ți va fi greu,
Când geana nopții va rosti chemarea.
Îți voi rămâne-n vise curcubeu
Și nu vei ști dacă sunt eu, sau marea.

Să nu mă cauți, porțile-s închise.
Nu mai încap aducerile-aminte.
Îți voi rămâne punte peste vise,
Un gând absent, desprins din necuvinte.

Cine sunt eu…

Cine sunt eu…

cine sunt eu...un fulg de nea
desprins din ceruri ireale.
aș vrea s-adorm în palma ta,
dar m-aș topi, m-aș destrăma,
de la căldura palmei tale

cine sunt eu...un curcubeu
în nopți albastre, boreale.
aș vrea să fiu în visul tău
și-acolo să rămân mereu...
în vis...și-n gândurile tale.

cine sunt eu... poate un țărm de mare
pe care te-ai pierdut, în drum spre veșnicie
un val aș vrea să fiu, sau, capătul de zare
să-ți fiu, în suflet, oază de răcoare
să-ți fiu... să-mi fii... iubire să ne fie .

marți, 18 martie 2014

......

.......

am rămas
lacrima
închisă într-un timp
niciodată al meu
răsfoiesc
doruri
poate silabe
niciodată poeme
fără tine...

bună dimineața, Iubire!

vântul acesta
aduce cu el
zvon de aripi
țipăt de pescăruș
gust de sare
pipăi norii
în căutarea
secundei albastre
vântul acesta
miroase a tine
bună dimineața, Iubire!

în rest…

sufletul meu

poartă (încă)

straiul de vineri

un strop de fard

să acopere dorul

zâmbet

mascând neliniști

mantie albastră

(sunt prea stângace

să-ți spun

Te iubesc

privindu-te în ochi)

străveziu

în rest…

Iubire

Astenie de primavara

Se scutură din ceruri flori albe de cais,

Ca visul meu albastru ce l-am crezut peren,

În locul tău, iubire, rămâne un abis,

Iar din acorduri tandre numai un trist refren.

Se scutură și norii în suflet de proscris.

Mai plange-un ochi în ceață, mai pleacă azi un tren,

Mai trece câte-un înger, în zbor, spre paradis.

Din simfonii albastre, rămâne-un trist refren.

joi, 13 martie 2014

promisiuni

promisiuni
(silaba tu, cuvântul noi)

și iarăși am să vin, în primăvară,
să te închin, iubire, la altar.
cum printr-un vis lumina se strecoară,
am să te-ating, să-mi fie soare, iar .

și iar înmugurim, în dimineață,
la ceas albastru, tăinuit de vise ,
când dorul și iubirile prind viață,
iar noi zburăm...secunde interzise .

și ne vom fi Lumina nepereche,
silaba tu, întreg cuvântul, noi.
două poeme într-o carte veche
ne-om răsfoi, fior în calde ploi.

bună dimineața, Iubire!

bună dimineața, Iubire!

și iar te iubesc
absent cuvânt
silabă infinită
cuprinsă între două respirații
cum între două fâlfâiri de aripi
stă curcubeul
bună dimineața, iubire!

mușcăm din el să ne colorăm dinții
nu suport albul
are gust de spital
așa că mușcăm cu îndârjire din curcubeu
poate ne colorează și visele
măcar
bună dimi, iubi!

când am uitat gustul curcubeului?
insipid părea albul
spital de suflete
poate în nopțile când ne credeam auroră boreală
și eram doar cer...gri
mai gri decât asfaltul
pe care ne tărâm trăirile
zi de zi...
cu tine am învățat gustul curcubeului
bună dimi, iubi!

noapte de vis cu tine

noapte de vis cu tine

când luceafărul de ziuă duce luna la culcare
de prin cer se-așterne-n taină dorul legănat de vise
ca talazul ce sărută, unduind, un țărm de mare
și ne poartă prin iubire,prin speranțele promise
.............................................

prea frumos m-alintă clipa
prea frumos și tu m-alinți
peste vis și-ntind aripa
șoapte, ce mă scot din minți

bună dimineața, Iubire!

bună dimineața, Iubire!

ne-am întâlnit
secunde rătăcite
la marginea timpului
încercam să (re)întregim ora
știi...
până la urmă
anotimpurile sunt
doar jumătăți de singurătate
hai să (ne) fim primăvară!

mi-au mai ramas aripi
pentru un zor
mi-a ramas zbor
pentru un cer
si un cer
pentru universul meu, tu
buna dimineata, univers!
buna dimineata, Iubire!

ne-am agatat visele
de tampla lunii
ne leganam
doua soapte
doua aripi
un singur zbor
spre dimineata
Buna dimineata, Iubire!

bună dimineața, Iubire!

bună dimineața, Iubire!
te cuprind
între curcubeie
așa simt...
mi-ai transformat brațele
în curcubeie
în centru
noi
o singură inimă
Lumină
bună dimineața, Iubire!

traim clipa
in simfonii divine
o singura inima
acelasi ritm
o bataie tu
una eu
intregim respiratia
inspir eu
expir tu
o soapta tu
o silaba eu
acelasi gand
Te iubesc
Buna dimineata, Iubire!

în loc de aripi mi-au crescut palmele tale

în loc de aripi mi-au crescut palmele tale

să-ţi fiu
primul gând
dimineaţa
prima raza
ce-ţi mângâie pleoapa
prima stea
în prima noapte
a unui nou început

prima silabă
a primului vers

umerii tăi au forma palmelor mele
curbura ulciorului
din roata olarului
nu ştiam că pot modela umeri
doar din cuvânt
până ai aparut
priveam lutul doar ca reflexia
cerului
pe tălpile sandalei
mă înşelam

nu există întâmplare

nu există întâmplare

rătăceam
fără țel
prin viață
obosită de zbor
cu aripa frântă
căutam...
nu mai știu
o frântură de cer
o oază

într-o zi
am poposit
pe malul sufletului tău
fluviu albastru
m-ai cuprins între undele tale
spălându-mi tristețea
dintre aripi
și m-ai hrănit
cu speranță
speranța zborului în doi

eu, pescărusă
tu, fluviul meu albastru
cu speranța zborului...

cuvintele mele sunt bucuroase
ai apărut la uşa lor
încărcată
de lumina
tuturor aşteptărilor
aşa ţi-am spus
când mi-am lipit obrazul
de razele tale
bine-ai venit, lumină
anulează distanţă
şterge din calendare
orice noţiune temporală
şi încălzeşte-mi iarna

silaba tu, cuvântul noi

silaba tu, cuvântul noi

azi te voi învăţa zborul fără aripi
mă întrebi cum se poate aşa
şi îţi răspund că se poate
că orice este posibil în lumea asta
a magiei cuvântului
azi te voi învăţa respirarea silabei tu
în cuvântul noi
ca să poţi zbura trebuie
să înveţi întâi respirările în doi

învață-mă!
sufletul meu rămăsese agățat
la marginea visului
era frig
uitase să zboare
uneori își amintea
minunea zborului în doi
şi-i era dor
numai că
singura lui aripă
rămăsese agățată
în iluzie
învață-mă!

natură moartă

natură moartă

două frunze uscate și-o cană cu vin.
între noi depărtarea, albastru destin.
două gânduri absente, plutind printre nori.
două lacrimi albastre desprinse din sori.
două vieți paralele cu vise tangente,
intersecții de-o clipă, între file absente
două frunze uscate, o cană cu vin,
depărtarea...și noi...albastru destin...

Iertări

Iertări

Tu iartă-mă iubite pentru toate
Ce nu ți-am fost, deși puteam să fiu.
Te iert și eu, cât încă se mai poate.
Să ne iertăm, de nu e prea târziu.

Venit-au păsări mari de întuneric
Să-mi sfârtece lumina din privire.
Hulpav să se hrănească , luciferic,
Din resturile noastre de iubire.

Să ne iertăm, cât arde lumânarea
Credinței și speranței, fără vină.
Chiar dacă noi am rătăcit cărarea,
Te iert acum și-ți dăruiesc lumină.

Taina (2)

Taina flăcărilor gemene (2)

Eram culegători de stele
În alte lumi, într-un alt timp.
Creșteam luceferi și comete
Și ne hrăneam, apoi, cu ele,
Nu cunoșteam ce-i foame, sete,
În al iubirii anotimp.

Și-am străbătut imense geruri.
Dar nu eram, nici tu, nici eu.
Eram doi fulgi, prelinși din ceruri,
În drumul lor, spre Prometeu.

Era atunci, în jur, lumină.
Și taină sfântă, feerie...
Pluteam, îngemănați în sferă,
Iubirea ne-mbrăca, divină...
Îți amintești? sau, efemeră
E clipa noastră-n poezie...

Taina flăcărilor gemene

Taina flăcărilor gemene

Eu te iubesc de la-nceput de lume.
Nedespărțiți, în altă emisferă,
Eram un suflet, fără chip și nume,
Ca două flăcări prinse într-o sferă.

Îngemănate, sărutam Lumina,
Plutind către Iubirea absolută.
Ne-mpărtășeam cu pura și divina
Taină a lumii, încă nenăscută.

Și te-am iubit în fiecare viață,
La margini de clipă, la capăt de cer.
Te-am căutat rătăcită în ceață.
Și-ai venit întregind al vieții mister.