vineri, 7 noiembrie 2014

Renaștere

 Pune-mi soare, raze verzi
 În copacul fără viață.
 Crengile mustesc a ceață,
 Nu mai sunt, nu mă mai vezi.

 Pune-mi soare, o lumină
 Peste aripile-ntinse.
 Nu căta că-s mult prea ninse,
 Crucea lumii s-o mai țină.

 Pune-mi soare,viață nouă,
 Strop de cer, în bob de rouă. 

vineri, 31 octombrie 2014

Pâlpâiri de suflet

S-au stins luminile
 Cortina a căzut demult

 Ai rămas singură
 Micuță stea

 Ai ars doar pentru el
 Însă
 Orbit de supernove
 Nici n-a observat

 Nu fii tristă
 Tu vei avea mereu
 Lumină

remember

 ne-am întâlnit la margine de clipă
 doi orbi între silabe
 ascunși de aripi frânte

 un puzzle imposibil

 până ne-am amintit că există iubirea 

rămas bun

 m-a trezit  vântul
 își tânguia partitura
 ca un bocet prelung
 mirosind a singurătate

  norii
 îmi băteau în geam
 cu degetele ploii

 i-am întrebat de ce plâng
 mi-au spus că ai plecat

 când te-am căutat
 am găsit în locul tău
 doar un banal rămas-bun

 de acum
 toamna miroase a bocet
 și a ploi fără tine

 rămas bun …

Fericirea unei frunze

Mă întreb
 Unde se duc sufletele frunzelor
 Toamna

 Desprinse din sursa vieții
 Devin îngeri
 Îmbrăcați în jumătate de curcubeu
 Gata să ne dăruiască din nou
 Splendoare

 Apoi râd
 Și dansează fericite
 La fiecare pală de vânt

 Uneori zboară
 Vrând parcă să îmbrățișeze
 Încă odată copacul

 Le numim frunze moarte
 Eu cred că frunzele nu mor
 Doar pleacă
 Să se ascundă în curcubeu

Fără cuvinte

 Cum să ne mai scriem poeme
 Când liniștea s-a așezat între cuvinte
 Încremenind silabele
 În gânduri pietrificate
 Asemeni stalactitelor

 Necurse din lipsă de iubire

 De câteva zile iau faringosept
 Sperând să-mi revină vocea

 Laringele meu se încăpățânează

 Tac și eu

 Din lipsă de iubire

sunt...

 un cerșetor
 de silabe
 așteptând firimituri
 de la masa bogaților

 am lustruit podeaua
 târându-mă în căutarea lor

 pipăi cu grijă fiecare centimetru

 poate
 dacă am noroc
 voi găsi  chiar un cuvânt

 uite
 ieri bunăoară
 am găsit unul
 aproape întreg
 puțin ciobit
 ce-i  drept
 dar
 semăna cu un te iubesc

Iarna iubirii mele

 Vine iarna
 Iubite
 Deși nu-i încă  vremea

 O simt
 Înfigându-și colții
 La mine în suflet

 Iar tu
 Nu faci nimic

 Îmi trimiți alte ploi de gheață
 Când întind mâinile
 Să te îmbrățișez

 Poate
 Crezi
 Că așa îmi vei alunga
 iubirea...

absent nemotivat

 hai să vorbim despre nimic
 și așa
 când ești cu mine ești prea ocupat să fii

 dacă-ți înnod monoslilabele
 cu greu pot desluși un cuvânt
 pe zi

 se rătăcesc suntele
 poate

 și ajung la mine
 doar
 da
 nu
 mulțumesc
 te
 (te iubesc, poate ai vrea să spui)

 chiar nu mai știu
 dar ce mai contează

 azi
 ca și ieri,
 ca în fiecare zi
 tu ești prea ocupat ca să fii
 când ești cu mine

despre simțuri

 am impresia
 că timpul și-a amputat  clipele

 plutim
 între  ieri

 ( înnodăm cuvinte
 să nu uităm să respirăm)

 și un mâine
 atât de incert
 încât
 până și everestul l-ar invidia pentru atâta ceață !

 starea asta de imponderabilitate
 face rău inimii
 obișnuită cu gravitația iubirii

 dar cum te-ai putea împotrivi
 când la celălalt capăt al neuronului
 nu răspunde niciun simț
 tactil…
 vizual…
 olfactiv..

 eu m-aș mulțumi doar să te aud
 că-mi spui
 te iubesc

Dacă …

Dacă tu ai fi vrut să mă naști în poem,
 Mai presus de cuvinte, aproape de nori,
 Ți-aș fi spus că în suflet îmi cântă viori
 Și doresc dezlegarea din vechiul blestem.

 Dacă sufletul tău m-a visat în culori,
 Între veghe și somn rătăcind pe ascuns,
 Unde visul e taină și dor nepătruns,
 Ai fi stat, să-mi săruți primăvara în zori.

 De-aș fi fost curcubeu, răsărit între ploi,
 Cum spuneai deseori, sărutând depărtarea,
 Ne-am fi fost  infinit, eu nisipul, tu marea,
 Învelindu-ne tandru cu iubirea din noi.

 Dar n-ai fost, nu ne-am fost,nici măcar o silabă,
 Un poem fără rost, scris de valuri  în grabă.

poem perpetuu

să nu-mi spui
 că ne-au rămas
 atâtea poeme 
 de scris

 pentru mine
 ești
 singurul poem

 numai că
 nu-mi ajunge timpul
 să te cuprind
 în silabe  

Valuri pe cer

Și dacă Iubire nu va fi de ajuns,
 Ne vom naște mereu, căutând un răspuns.
 Ne vom cerne prin vieți, cu palme întinse,
 Răscolind în zadar prin vetrele stinse.

 Vom privi uneori, numai cerul din zori,
 Căutându-ne urma în zbor de cocori.
 Fără timp de odihnă zbura-vom cu ei
 Și poate ne-om crede atunci, dumnezei 

nopți

 ți-am adus
 câteva stele

 mi-ai spus că ți-e întuneric
 în  lipsa mea

 le-am cules cu grijă
 să nu le ciobesc
 splendoarea

 apoi
 le-am potrivit
 pe cerul sufletului tău

 am  umplut  cicatricile
 cu Lumină 

toamnă

 iubite
 grăbește-te
 trebuie să adunăm culori

 se anunță o iarnă albă

 ne vor lipsi
 frunzele
 și crudul firului de iarbă
 prea încăpățânat
 să învețe
 numărătoarea inversă

 cămara noastră e goală
 voi face provizii
 de culori
 pentru zile
 albe
 și nopți
 lungi

 tu
 doar iubește-mă

Nu sunt perfectă

Nici marea nu e
 Uneori se înfurie
 Și aruncă pe țărm
 Toate secretele 
 Îndelung zăvorâte
 În adâncuri

 Tot așa și eu
 Când mi-e furtună

 Nu sunt perfectă
 Ca și cerul
 Îmi ascund curcubeul
 Când mi-e furtună

 Mâinile mele
 Au rostuit
 Prea multe tăceri
 Între anotimpuri impare

 Ingheturi timpurii
 Dezghețuri regizate
 (nu port niciodată mănuși)

 Nu sunt perfectă
 Timpul nu mi-a iertat silabele

 Când mai credeam în zâne
 M-a întrebat cât  arată ceasul
 Și era dimineață

 Trezește-te!

Se întâmplă...

 Să nu-ți ajungă alveolele

 Încerci să inspiri
 Continuu
 Ingorând pauzele firești
 Dar aerul îți refuză
 Respirația

 Și atunci
 Te izbești cu capul
 De tot ce-ți iese în cale

 Să te trezești

 Se întâmplă
 Să continuie coșmarul

 Deoarece  nu dormi

Bocet

Și mi-e frig și ți-e frig și mă doare de noi
 Rătăciți și stingheri ne prelingem în ploi
 Și te strig, tu nu crezi că mă doare
 Și te-ntrebi la ce-mi trebuie soare

 Te iubesc și mă plâng și te plâng
 Rătăcită în ochiul tău stâng 

dimineți fără tine

 în lipsa ta
 cerul își plânge
 curcubeul

 septembrie moare
 la capăt de calendar

 e frig
 și nicio amintire
 să mă învelească

 doar norii aceia

 dar cu ei
 îmi va fi și mai frig
 în lipsa ta 

toamnă cu noi

 mi-e frig
 în toate oasele
 care ți-au recitat  pederost
 mângâierile
 cât ai lipsit

 mâinile mele
 nu pot rosti cuvinte
 în lipsa ta

 ploaia de azi
 mi-a răscolit toate himerele
 adormite în primăvară

 și toți nervii
 s-au făcut ghem
 în stomac

 mă doare
 știu că și pe tine

 off

 hai în brațe!

nocturnă

încă ne mai iubește luna
 deși
 ne-am transformat  visele în pietre
 aruncate în  albia râului
 unde curgea iubirea

 până și amintirile se rănesc
 pășind acolo

 încă ne mai iubește luna
 uneori
 ne trimite  o ploaie
 sau vântul din trestii

 dar cine să vadă

 noi

 ne-am ascuns
 în alte suflete

exerciții de respirație

de curând
  viața
 ne-a resuscitat

  plămânii noștri
  îmbâcsiți de tutun
  deziluzii
  regrete

 au respirat 
 o gură de oxigen proaspăt
 iubirea

 te-am inspirat
 cu fiecare alveolă
 rămasă întreagă
 după  apnee

 de atunci
 îmi împart cu tine
 toate respirările
 chiar dacă

 uneori
 trebuie să aplic
 o nouă resuscitare

 (masaj cardiac urmat de respirații gură la gură)

vine toamna, iubite

 mai bine desenează-mi
 un fluture

 frunzele nu-mi ajung
 (au uitat zborul)
 s-au îngreunat de amintiri
 sau de regrete
 nu știu
 nu le-am întrebat
 erau prea grăbite  să ajungă în iarbă

 mi-e teamă
 că s-ar  schimba geografia copacului
 singurul  ” acasă “ pentru ele

 vine toamna, iubite
 mai bine desenează-mi
 un fluture

 să-mi țină caldă
 plutirea

Înțeleg…

nu trebuie să mai spui nimic
 știu să citesc
 și dincolo de cuvinte 

e numai vina mea
 te-am dezamăgit
 am simțit-o încă de la primul zbor 

zâmbesc
 și te binecuvântez
 să-ți fie bine 

și poate 
dacă ne mai întâlnim vreodată 
ne vom îmbrățișa 

ca doi prieteni
care au locuit cândva
 același suflet

miercuri, 29 octombrie 2014

Dincolo de geamul de la mansardă …

Crește pustiul
 Nu mai curge apa la robinet
 Nici vorbă de ploi
 Le-ai secat pe toate
 Cu indiferența ta

mi-e sete!

Dar nu îndrăznesc
 Să cerșesc
 Nici măcar un strop de apă

Ți-ai mutat ploile
 În altă sahară

descântec în toamnă

 ți-aduc
 un strop din vraja mării
 să spele gândurile ninse
 iubite

 fiori de cer
 îți las în piept
 când neaducerile-aminte
 ne prefac
 în stele căzătoare

 ne mor cuvintele
 iubite
 le smulgem din suflet
 precum foile unui calendar
 de anul trecut
 pe care nu-l mai folosește nimeni

 e toamnă

 și mi-e brumă
 fără tine

cum să-ți explic…

inventez  cuvinte
 iubite
 dicționarul pare incomplet
 cu tine

 cum să găsesc
 sinonime
 pentru
 tremurul acela necontrolabil
 care mă cuprinde
 ori de câte ori mă atingi

 sau despre
 cum simt  țâșnind în plex
 valuri
 de lumină-iubire
 când vreau să te ating
 și ești departe

 nu s-au inventat cuvinte
 pentru nopțile
 când îți veghez sufletul

 aș rescrie dicționare
 în toate limbile pământului
 dacă
 m-ai iubi

tu

cel cu inima tăiată în patru
 mi-ai spus
 că ai îmbrăcat cămașa iubirii
 pentru mine

 când secundele îmi refuzau
 curgerea

 ți-am savurat cuvintele
 paradis în cerul gurii

 până când am înțeles
 că împărțeam aceeași cămașă
 aceleași cuvinte

 cu toate necuvântătoarele
 care îți populau
 inima

 prea multe fante
 prin care se strecura
 ce rămăsese
 nescuturat
 din cămașa aceea

anotimpuri

   dincolo de înțelesuri
 ne amurgesc cuvintele
 iubite

 și plouă

  silabe  desprinse
 din valurile
 unei mări în furtună
 se mai agăță uneori
 de timpan

 dezmințind parcă
 tăcerea asta metalică

 respirăm  rugină
 de parcă n-am avea destul sânge
 să trecem peste iarna
 care ne-a amorțit simțurile
 încă din primăvară

 mă reculeg

 visând un calendar
 fără anotimpuri
 cu tine 

amurg de septembrie

 nori
 soarele și-a urmat drumul
 neștiut

 la fel ca tine

 mă gândesc

 de ceva timp
 îmi oferi
 aceeași prognoză meteo

 nori
 uneori
 o părere de rază
 ce parcă ar vrea să lumineze

 și iar nori

 e toamnă? 

dimineți de septembrie

 senin

 numai vântul
 își scrie partitura
 atingând în treacăt
 încă-verdele

 și  bucata aceea de nor
 pătând alb
  colțul ferestrei
 de la  mansardă
 întregește pastelul

 singurătăților

Iubesc

 mâinile  tale
 care m-au îmbrățișat
 dincolo de anotimpuri

 poate
 m-am lăsat îmbrățișată
 sperând începuturi

 sau am îmbrățișat
 alt anotimp…


 niciodată
 alte mâini
 nu mi-au atins
 sufletul

paradox

 mă întreb
 din ce în ce mai des
 ce naiba caut eu

 în casa asta
 în care moartea
 comandă

 iar eu tac

 pentru că
 dacă aș scoate un un sunet
 cei care se cred
 încă vii

 m-ar omorî

gând

nu mă lăsa
 să-mi pierd speranța

 este
 ca și cum
 mi-aș pierde sufletul
 în marea asta de întuneric
 care pândește
 la colțurile cuvintelor

 nu-mi lua înapoi
 clipele
 când mă credeam zeiță
 numai pentru că tu
 îmi adorai trupul

 nici zâmbetul acela
 cu aromă de  cafea
 care ne-a colorat dimineața
 acolo…
 dincolo de nori…

în loc de la revedere

 când am plecat 
 ți-am strecurat  
 o bucățică din sufletul meu
 în buzunarul de la piept
 
 
 nici nu știai că este acolo
 
 l-ai descoperit  abia dimineață
 
 încă nu apăruse soarele
 
 când ți-ai îmbrăcat cămașa

 s-a făcut
 lumină 

împărțit la doi

 hai să împărțim
 infinitul

 cerul acesta
 privit de pe țărm
 pare infinit
 îți dau ție
 jumătatea
 fără nori
 să-ți fie
 senin

 și marea
 marea e la fel
 te las să-ți alegi jumătatea

 soarele
 nu-l putem împarți
 e unic

 Iubirea
 la fel

calendar

 anotimpul  meu
 are numai zile 
  lucrătoare

 și nicio  bucurie

  muncesc în fiecare zi

 așteptându-te

 să-mi fii
 sărbătoare

marea-eu

și eu
 sunt marea

 port  încă pe trup
 sărutul ultimului val

 și prima îmbrățișare
 a brizei
 în zori

 sunt iar pescăruș
 mă leagănă gândul
 în soarele roșu
 atât de sus
 încât
 te-aș putea zări
 pe un alt țărm

 un alt pescăruș
 atât de sus
 în soarele
 roșu

În loc de sonet- iubire

mi-e lună, cu dor șoptind peste ape
 armura albastră mi-e capăt de cer
 mi-e sufletul plin și mult mai încape
 tu  adu-mi, iubire, al vieții mister

 mi-e pace cu tine și zbucium mai sunt
 furtuna mai naște și azi curcubeu
 silabe albastre renasc în cuvânt
 ne suntem poeme sortite, mereu

 prin patimi am curs ne-ntrebați de destin
 în palide nopți, cerând alinarea
 în brațe străine, într-o cupă cu vin
 uitând că ne suntem, eu valul, tu marea

 mi-e șoaptă cu tine întreg univers
 hai, vino din nou și mă leagănă-n vers

plagiat

recunosc
 de când  te-am atins
 te plagiez

 fiecare
 respirație
 fiecare
 șoaptă

 fiecare ghem în stomac
urmat de toți fluturii  ăia 
 de după
 teiubescuri 

minune

mi te-ai întâmplat
 minune
 când norii
 își revărsau cenușa peste aripi

 zborul fusese anulat
 pe cerul ăla
 fără vizibilitate

 mă târam
 cu aripi arse
 prin pustiul încins
 respirând chinuitor
 amintiri făcute scrum

 acolo m-ai găsit
 phoenix fără suflare

 (strângeam în pumni
 cenușa ultimei clipe)

 bun radar
 iubirea

eu

 sufletul meu
 o lacrimă
 pe obrazul  cerului

 în mine cresc ploi
 se rup zăgazuri
 de prea-albastru

 numai secundele
 întârzie
 să-mi sape riduri

 statuie de ceară
 cu miez fierbinte
      eu

apnee

 pare așa ciudat
 că ne intersectăm
 dar nu-ți mai aud
 fâlfâitul aripilor 

 cerul e atât de îngust
 inevitabil
 împărțim același  aer


 mă strâng
 toate respirațiile

 pe care aș fi putut
 să le împart cu tine

călător printre iluzii

 mi-am îmbarcat  cuvintele
 în trenul acela
 plin cu singurătate

 peronul era pustiu
 doar câteva amintiri
 treceau fugar

 aburind lentilele

 nu mi-a cerut nimeni bilet
 controlorul lipsea
 se rătăcise și el
 printre atâtea tăceri

Suflet

 Uneori mă transform într-un  lup
 Și mai urlu albastru-n tărie.
 De tristețe, sau chiar bucurie,
 Când mi-e cald, când am geruri pe trup .

 Dor albastru  mai semăn în vers
 Înalțând ,ca o rugă spre cer,
 Visul meu rătăcit și stingher,
 Disipat în acest univers

 Dacă sunt  între stele, proscris,
 Fără loc, fără gram de lumină,
 Tot mai sper că iubirea divină
 Îmi va pune pe frunte înscris.

 Sunt un fulg, ce visează iubire,
 Sunt o aripă-ntinsă spre zarea
 Ce-a lansat și așteaptă chemarea
 Unui suflet ,plutind în neștire.

metrou

 roșul dintre ziduri
 îngheață retina

 un aer rece
 peste alt aer
 trecut prin toți plămânii

 ne înghesuim sufletele
 ne amestecăm gândurile
 și respirațiile
 au pus un vagon nou, mă gândesc
 aerul condiționat
 mai spulberă angoasele

 urmează stația
 cu peronul pe partea dreaptă

 cobor
 încă mai port gândurile altora
 și aerul respirat de ei 

perle de suflet

 să înecăm  
 sentimentele 
 în ocean 
 hai vino 
 adună ce-a mai rămas
 
 nu te teme
 până și florile
 sunt în lanțuri
 gândurile
 de ce nu ar fi
 
 legate cu lanțurile
 indiferenței
 se vor duce până la fund
 
 nu te teme
 nu vor mai pluti niciodată
 nici măcar
 printre amintiri 

sacrificări

 abia îți adusesem 
 liniștea
 la picioare

 mă străduiam să o așez frumos
 cum faldurile unei trene
 la rochia de bal a iubirii

 scepticismul tău
 mă asigurase totuși
 că vei fi acolo

 dar mi-ai aruncat cuvintele
 în marea moartă
 legate ghem
 cu pietroiul neîncrederii

 le-am abandonat acolo
 silabe
 descompuse
 macerându-se
 în mlaștina acidă

 poate
 cândva
vor crește nuferi 

umblet

 se spune că
 Dumnezeu îți dă
 cât poți duce

 dă-mi Doamne
 un gram în plus

 poate că
 dacă mă târăsc

 voi înțelege
 cum merge lumea

Flăcări …?

 Tot mai rar mi-amintesc chipul tău.
 Peste noi se așterne  uitarea
 Și mi-e martor nisipul și marea,
 Nu mi-e bine acum, dar nici rău.

 Am făcut legământ de uitare,
 Scris în cer, cu aldine de foc.
 Am lăsat altă flacără-n loc
 Să te-aștepte cu vis și culoare.

 Poate nu ne-am cules de prin spații,
 Sau iubirea n-a fost de ajuns.
 Nu mai știu, nu mai caut răspuns.
 Vom afla,străbătând constelații.

duminică

 gust de pâine
 muiată în lacrimi

 de zenit
 părăsit de curcubeu

 și tăcere
 nefirească tăcere
 pe inflația asta
 de cuvinte 

au rămas

 clipele 
 acelea
 suspendate între anotimpuri

 când împărțeam lumina
 ca pe o bucată
 de pâine

 luați
 mâncați

dincolo de curcubeu

 am plâns cu norii
 când cerul
 se prăbușea
 înăuntrul meu

 dansau
 aduceri-aminte

 silabe sfârtecate
 și doruri
 mai ales
 doruri

 am crezut
 că le pot aduce înapoi

 dar
 orbisem
 nu vedeam
 dincolo de curcubeu 

unde

ne-am rătăcit
cuvintele

în care timp
strecurat (printre degete)

a rămas mătasea
mângâierilor tale

și nopțile acelea
când mă îmbrăcai
în catifeaua iubirii
unde sunt

s-au prefăcut în zori
cenușii

zdrențuiți
de pustiul vântului
care ne-a spulberat 

cerul meu

 arată-mi ploaia
 de iubire
 când norii
 își revarsă cascadele 

 îmi sunt dragi norii
 i-aș îmbrățișa
 când îi privești

 arată-mi zborul clipelor
 ce trec  îngemănate
 odată cu noi

când
umplem zenitul
cu iubire

fără curcubeu

pleacă!
ți-am spus

și cerul
s-a întunecat
de neputința
sufletului

voiam
să rămâi !

iluzii

 cineva
 a întins plase
 peste aripile pescărușilor

  biet   nebun
  cum ai crezut

 că așa  vei cunoaște
 zborul   

din vis, iubire

 mi-ai pus pe umeri stropi de catifea
 sub baldachin se stinge lumânarea
 în taina nopții ce sărută zarea
 ne-atinge, tandru, flacăra din stea

 silabe mute trec pe trupul meu
 și arșița din palma ta mă doare
 mă sorbi, ca pe o cupă de răcoare,
 ca lutul, când își caută izvoare,
 cu nesecată patimă, mereu

nocturnă

 cornul lunii
 ne umplea
 sufletul
 cu singurătăți

 cel dinspre mine
 împungea
 nostalgii
 și doruri

 celălalt
 nu știu
 era în ceață

 atât de departe luna
 atât de departe
 noi  

împărțiri

  cândva
 eram un poem

 chiar dacă
 ne trăiam
 în jumătăți de cuvinte

 aveam aceeași rimă
 aceeași măsură
 același ritm

 respiram albastru
 reinventând zborul

 și azi mai culeg
 silabe

 sfârtecate
 de zgomotul sec
 al ușilor
 trântite în nas 

noi

 n-am împărțit niciodată
 aceeași șoaptă

 eu te iubesc cu toată ființa

 ești frumoasă
 îmi spui

 am ajuns să-mi urăsc  trupul
pentru că te împiedică
să-mi vezi sufletul

 n-ai să știi
 niciodată

 cât te iubesc
 Suflete!

peace

s-a stins o rimă
când am îmbrățișat-o
ieri
părea ostenită
am lăsat-o
să se odihnească
la o margine de vers
 azi
a murit
 și odată cu ea
o bucată din sufletul meu

jumătate de piruetă

 dansul nostru
 s-a încheiat  la prima piruetă
 abia făcusem o jumătate de pas
 n-am să știu niciodată de ce ne-am oprit

 totul părea atât de frumos
 de interminabil
 un passo doble infinit
 și muzica aceea
 pur si simplu mă înnebunea

 ne-am împiedicat de orgolii
 sau cine știe
 de notele stridente ale altor aduceri-aminte

  eu chiar nu mai știu
  tu
  nici măcar nu-ți amintești

 mă întrebi
 am dansat noi vreodată?

evoluție

 îți amintești
 suspendasem clipa
 între ieri
 și azi

 pe tâmpla zenitului

 imponderabil
 navigam în cerc
 căutând spirala

 așa am gustat
 curcubeul
 Iubire 

revelații

 eu
 și marea

 ținem în palme
 sufetul tău

 îmi arăți
 infinitul

 ai plecat
 mult prea devreme
 n-ai  îmbrățișat-o

 o privești de acolo

 chemarea
 mi-ai lăsat-o mie

 de aceea
 iubesc marea…

…………………….
revelații
 (dedicat surorii mele,VICTORIA, născută cu un an înaintea mea și plecată imediat… )

poezie...

 bucăți de suflet

 se desprind
  împerecheate

 îmbrățișate
 încrucișate
 albe

 nu conteaza
 important este  sufletul

…dansând
Poezie…

când au aripi cuvintele… ?

 te-am întrebat
 de ce au cuvintele
  aripi

 sunt ale tale
 mi-ai spus
 lasă-le  să zboare

 șoaptei
 i-a  trebuit
 o eternitate

cromatică

 în cer 
 prea mult alb 
  
 norii își năruie 
 catargele 

 cum sufletul 
 speranțele 
  
 nu-mi vorbi 
 despre  ploi 

 port în suflet 
 curcubeie 

duminică, 12 octombrie 2014

Dacă …


 
 Dacă tu ai fi vrut să mă naști în poem,
 Mai presus de cuvinte, aproape de nori,
 Ți-aș fi spus că în suflet îmi cântă viori
 Și doresc dezlegarea din vechiul blestem.
 
 Dacă sufletul tău m-a visat în culori,
 Între veghe și somn rătăcind pe ascuns,
 Unde visul e taină și dor nepătruns,
 Ai fi stat, să-mi săruți primăvara în zori.
 
 De-aș fi fost curcubeu, răsărit între ploi,
 Cum spuneai deseori, sărutând depărtarea,
 Ne-am fi fost  infinit, eu nisipul, tu marea
 Învelindu-ne tandru cu iubirea din noi
 
 Dar n-ai fost, nu ne-am fost,nici măcar o silabă,

 Un poem fără rost, scris de valuri  în grabă.