luni, 24 august 2015

În ultima vreme

 Diminețile au gust de nisip

 Amestecat cu lumina
 Care ți s-a lipit de talpă
 Când ai strivit
 Ultimul
 Te iubesc

 Mă gândesc
 Că totuși diminețile
 Ar trebui să aromească
 Visări

 Dincolo de dulceața clipei
 Când genele prea grele
 Întârzie să se desprindă
 să se deschidă
 Lăsând lumina să pătrundă în taina
 adânc ascunsă între brațe

 în ultima vreme
 diminețile
 au gust de plecări

 și nimeni nu-mi spune
 la revedere

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu