Amalgam

 Viața mea 

 Se împarte

 Între cer și pământ

 Uneori cerul e la mansardă

 Acolo

 Cucii își părăsesc cuiburile

 Se duc să amestece silabe

 Alături de pescăruși

 În limba asta

 Neînțeleasă

 Cine mai știe

 Cum se spune

 Te iubesc 

Cum…

 Am uitat culoarea  vântului

 Și gustul de rouă  din iarbă

 Nu mai strângem în pumni curcubeie

 Zările sunt tot mai pline de noroi

 De noroi și de lacrimi…

 Am uitat să împărțim 

 Bobul de grâu

 Înfrățit cu țărâna

 E mai simplu să cerem la supermarket

 Pâine ”bob intreg”

 Nu mai coacem în cuptoare de lut

 Nicio pâine

 Niciun suflet…

 Nu mai coacem

 Jarul s-a stins… 

Nu-i sonet…

 Ai să-mi spui că mă vrei

 Și va fi prea târziu.

 Cornul lunii, pustiu,

 Ne va ține temei.

 Ai să-mi spui că ne-am fost

 Două rime-n poem.

 Nu de asta mă tem,

 Ci de vieți, fără rost!

 Am să-ți spun că mai sper

 Să ne naștem din nou.

 Al iubirii ecou

 Este veșnic mister.

 Nu-i sonet, n-aș putea

 Să mai mângâi o stea. 

Primăveri

Mai sunt așa puține primăveri

 În viața cu petale ofilite.

 Să le sorbim cu ochi închiși, iubite.

 Să respirăm speranțele de ieri.

 Să ne-mbăiem cuminți în verde crud,

 Iar cerul să ne spele de păcate.

 De ne-am greșit, uitate fie toate.

 Nu vreau să știu și nu vreau să aud .

 Curând ne-or viscoli numai ninsori

 Și nicio primăvară,  peste tâmple.

 Dacă-am putea să nu se mai întâmple …

 Dar știi,  chiar se întâmplă uneori .

Abstract

 Când ne părăsesc 

 Cuvintele

 Desenăm

 Tăceri

 Eu nu prea am talent

 Desenul meu 

 Seamănă mai mult

 Cu  o renunțare

 Oricum…

 La ce bun să mă mai străduiesc?

 Acum

 Ești rimă

 Într-un alt poem 

Anotimpul (ne) iubirii

  Nebună

 briza

 a-nflorit copacii

 și cerul 

 azi miroase-a primăvară

 adulmec timpul

 cărări deșarte

 mai vreau o vară

 pentru noi

 și vreau iar soare

 să ne bronzăm gândurile

 atâta solar

 face rău sănătății

Lumină si Iubire

 sufletul meu 

 tânjește 

 înfășurat în giulgiul singurătății 

   

 prea multe războaie 

 au sfârtecat 

   

 ultima noapte a tinereții noastre 

   

 chiar dacă am încercat cu disperare 

 să o facem nesfârșită 

   

 n-ar fi trebuit 

 să lăsăm soarele să răsară 

   

 așa...

 în întuneric 

 am fi găsit 

 Lumina 

 Iubirii 

Coșmar

 nu aș putea să-ți ating poemele

 mirosind a ceapă

 nici gândurile

 ce miros a pește

 le-am lăsat să înoate prea mult

 în ape tulburi

 iar visele…

 visele s-au lichefiat

 au ars de prea multe așteptări

 transformate în sloiuri

 de  când

 mi-ai interzis să te aștept

 le-aș fi vrut sublimate

 în eterul iubirii

 insă…

 așa...

 m-am trezit tremurând

 în vechiul cotlon

 unde împărțisem timpul

 şi bucata de suflet rămasă

 de la ultimul potop

 nici nu-mi amintesc…

 cred că ți-am zis

 s-o iei tu

 întreagă...

Adio

 Șterge din ceas

 Clipele

 (puține)

 Când eram un singur suflet

 În două inimi

 Spală-ți atriile

 De jurăminte

 Ateroamele  pline de iubire

 Pot provoca sincope

 Iar eu…

 Sunt prea departe

 Să te pot resuscita  

Delir

 Am atâtea să-ți spun

 Păcat că am pierdut sensul

 Acum șoaptele mele

 Ar suna

 Ca notele unui pian

 Căruia i s-au smuls clapele

 Decalajul de fus orar

 A stârnit taifun

 Și nici măcar nu locuim la tropice

 Este păcat să ai regrete

 Mai ales pentru că

 Nu suntem pe aceeași planetă

 Ce ți-aș putea oferi, eu,

 Copil al soarelui

 Poate doar …

 Lumină

Tablou eșuat

 Când m-am contopit cu întunericul

 Eram Lumină

 Acum

 Sunt doar o pată

 Zugrăvită din greșeală

 Pe șevaletul maestrului

 Nu mă doream monalisa

 Îl rugasem să-mi picteze doar…

 Sufletul

 Iertată fie-mi  ignoranța !

 Nu știam că ești

 Orb…

Curgeri

 Copac desfrunzit

 Sufletul

 Viscolul neiubirii

 Modelând stalactite

 Frig

 Au înghețat cuvintele

 În poemul acela

 Irespirabil

 Aștept primăvara

 Înmugurind

 Speranță

Să nu rămân în umbră ...

 Uneori 

 Un zâmbet mut 

  

 Face mai mult 

 Decât o mie de cântece 

 De lebăda 

Chinetoterapie

 Pădurile noastre

 Au copacii strâmbi

 Prea multe neuitări

 Ne-au înconvoiat

 Cândva

 Mai credeam încă

 În ortochinetica 

 Iubirii

 Am făcut exerciții

 Zi de zi

 Exerciții de iubire

 Până când

 Profesorul și-a găsit alt elev

 Noroc că eu învățasem lecția

 Și azi mai fac

 Chinetoterapie

 Te iubesc

 Te iubesc

 Te iubesc …

suflet de copac

 mi-s crengile grele

 atâta cer

 și-a așezat albul

 încât

 mi se pare că am îmbrățișat universul

 în gerul de afară

 norii mi-au împrumutat

 mantia

 cred că au smuls în grabă 

 și câteva stele

 să-mi țină cald

 în noapte

 atâta cer

 atâția ani…

Rămâi unicul meu anotimp

 Chiar dacă s-au estompat cuvintele

 Te voi îmbrăca în tăceri

 Necurse

 Din curcubeu

 Îți amintești

 Cum pictam gânduri

 Iarna trecută

 Visând primăvara?

  Era atâta căldură

 În februarie

 Încât au înflorit visele!

 Petale de neșters

 Au rămas în colțuri de suflet

 Și azi îți șoptesc …

 Fii tu primăvara mea!

Meteo

 Ploi de noiembrie 

 Silabe necurse 

  

 Între două ceruri 

 Atâta ceață 

  

 Nici măcar norii 

 Nu  ne mai amintesc 

  

  Că am zburat 

 Cândva ...

Vis cu ape tulburi și furtună

 m-am trezit în mijlocul fluviului

 încercam să înot contra curentului

 de fapt

 eu nu știu să înot

 cred că înotau cuvintele mele

 îmi era potrivnic

 vântul de est

 sufla cu dușmănie

 nici măcar nu-mi mai auzeam gândurile

 ești  vinovată

 șuiera vântul

 din est

 nu am greșit cu nimic

 poate doar

 că te-am iubit prea mult

 nu te cred

 ești vinovată

 mă străduiam să înaintez

 însă

 ceața

 ocupase  visul

 aripile

 (cât mai rămăsese din ele după ce mi-ai retezat zborul)

 se innodaseră  în ceva…

  De ce?

 Oare cine mi-a înfășurat aripile în ură?

 De ce?

Crez

 Îmi voi încărca

 Atriile

 Cu cerneala iubirii

 Să pot rescrie

 Albastrul

 Între sistolă și diastolă

 Aș picta păsări

 Pe cerul odăii

 Păsări cu aripi întregi

 Să-mi amintească 

 Zborul 

Ne mai …

 Ne mai atingem?

 Gândurile mele

 Au forma inimii tale

 Poate nu-ți amintești

 Însă ți-am dăruit o inimă

 De forma gândurilor  mele

 Ne mai   vorbim?

 Întotdeauna

 Ne-am certat între cuvinte

 Ne mai simțim?

 M-am așezat la trei sentimente distanță

 Din precauție

 Dacă vei arunca săgeți otrăvite

 Voi avea scut de Lumină

 Detașare

 Indiferență

 Ne mai iubim?

Sunt robot...

 Cu percuție întârziată

 Am îmbătrânit

 Între secole

 (Când te hotărai

 Să-mi spui

 Te iubesc)

 În răstimp

 Rugineam

 Silabe

 Așteptând

 Zadarnic

 Șlefuitorul de vise 

ADIO!

 Eu nu te întreb

 Am înțeles că

 De ceva timp

 Altă stea îți colorează nopțile

 Când ai plecat

 Ai luat cu tine 

 Tot albastrul din poeme

 Mie mi-ai lăsat cerul gri

 Lipsit de aripile cuvintelor

 Dar nu te-ntreb

 Mă adun în mine

 Și tac

 Și mă fac

 Lumina

 Stea

 Aripă

 albastră...

Dicționar interzis

 Toți lingviștii din lume

 n-ar putea înțelege

 unde încape

 un te iubesc

 între două bătăi de pleoape

 cum între două bătăi de inimă

 o îmbrățișare

 între două șoapte

 un sărut

 numai ție ți-am dat cheia

 ai grijă să n-o pierzi

 nu se știe niciodată

 când  se va sfârși lumea

 și vom rescrie

 dicționare

Pastel

  Pe tâmpla toamnei

 Au înflorit crizanteme

 Toată Lumina

 s-a adunat

 în bulgări  albi

 la fereastra mea 

Ne risipim în curcubeu…

 două sunete

 care nu vor forma nicicând o silabă

 fiecare în altă nuanță

 culorile lipsesc

 s-au disipat

 în alb

 am fost phoenix

 încercând încă odată

 arderea

 fără cuvinte

 și am ars

 până când nici soarele nu  mi-a mai  recunoscut culoarea

 și am ars din nou

 iar

 și iar

 pentru că iubirea

 îmi era singurul sens

 biet phoenix

 când vei înțelege

 că până și curcubeul

 îți refuză

 arderea…