Mai sunt așa puține primăveri
În viața cu petale ofilite.
Să le sorbim cu ochi închiși, iubite.
Să respirăm speranțele de ieri.
Să ne-mbăiem cuminți în verde crud,
Iar cerul să ne spele de păcate.
De ne-am greșit, uitate fie toate.
Nu vreau să știu și nu vreau să aud .
Curând ne-or viscoli numai ninsori
Și nicio primăvară, peste tâmple.
Dacă-am putea să nu se mai întâmple …
Dar știi, chiar se întâmplă uneori .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu