m-am trezit în mijlocul fluviului
încercam să înot contra curentului
de fapt
eu nu știu să înot
cred că înotau cuvintele mele
îmi era potrivnic
vântul de est
sufla cu dușmănie
nici măcar nu-mi mai auzeam gândurile
ești vinovată
șuiera vântul
din est
nu am greșit cu nimic
poate doar
că te-am iubit prea mult
nu te cred
ești vinovată
mă străduiam să înaintez
însă
ceața
ocupase visul
aripile
(cât mai rămăsese din ele după ce mi-ai retezat zborul)
se innodaseră în ceva…
De ce?
Oare cine mi-a înfășurat aripile în ură?
De ce?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu