vineri, 29 ianuarie 2016

Noiembrie



 Sfârtecă norii
 în căutarea luminii
 
Adună la piept
 Mierea frunzelor în amurg
 
 Diminețile au gust amărui
 
 Neștiute liniști coboară
 Stergând urma zborului
 Când ultimul cocor îmbracă zarea


Iluminare



Orb pe țărmul vieții
nu-i știe culoarea dar poate intui forma
se izbește mereu de conturul  ascuțit
strivindu-i palmele
alteori de-o linie dreaptă
a învățat că linia  e o linie moarta
nu duce nicăieri
arareori întâlnește forme calde
curbe ce le poate gusta culoarea
îi amintesc de trupul femeii iubite
prea repede uitat în negura de dincolo de pleoape
ar fi zburat urmându-l
aleargă dar se izbește de ciotul unei iluzii
zdrobindu-și ultimile simțuri

doar inima rămasă întreagă îi șoptește:

Intră în cerc orbule doar așa vei afla Lumina

și calea spre El

Toamnă



Pe bancă, două frunze ruginite
Își strâng aroma veștedă la piept.
Își amintesc, au fost cândva iubite
De un copac bătrân și înțelept.

Am fost doar muguri căutând lumina,
Un cer albastru ne-mbia la zbor,
Împodobeam cu viață și grădina
Schimbând în verde, tristul ei decor.

Copacul nostru îmbrăcase viață
Și ne iubeam în serile târzii,
Sclipeam de roua pură-n dimineață,
Râdeam cu vântul, vesele, zglobii.

În arșița amiezii, peste vară,
Am ocrotit la umbră pelerini
Dansând cu bucurie, când spre seară,
Un vânticel cânta peste grădini.

Dar frigul a venit pe nesimțite.
Copacul trist sub nori se înfioară.
Să mai dansăm odată, zgribulite.

Un ultim zbor, visând o primăvară.

Flăcări (ne)pereche

De-aș fi putut să rup din ceruri luna,
S-aștern Lumina-n calea ta mereu.
Să fi rămas,prin clipe, doar nebuna
Care-ți presară-n viață curcubeu.

De-aș fi putut să luminez o clipă
În marea ta de aștri și furtuni.
Să fi rămas o umbră de aripă,
Un gând absent, desprins dintre genuni.

De-aș fi putut să aflu taina toată,
Să pot s-așez iubirii căpătâi.
Un giulgiu alb pe inima curată,
Îngemănarea flăcării dintâi.

Dar fără timp, nesocotind secunde
În mantii de ger ne-am îmbrăcat.
Speram să mă ascund, să pot ascunde
Întâiul vis albastru și curat.

Nostalgie

Stau la geam, în noaptea rece.
Focul arde liniștit.
Doamne, câte-oi mai petrece
Pân’a fi la asfințit.

Simt cum vraja se destramă,
Tot mai ger e împrejur.
Visul vechi rămâne-n ramă
Patinat, albastru, pur.

Și prin firele de stele,
Ce cad, roiuri, spre pământ,
Curăț gândurile mele
Transformate în cuvânt.

Așa curge poezia, cum din cer și norii curg.
Adu-mi Doamne iar magia și mi-o lasă în amurg.

Copacul cu vise

Copacul cu vise
Mi-e frig
Aripile nu mă ascultă
Mă rotesc bezmetic
deasupra copacului
Prea multe vise
zac abandonate acolo
în gerul uitării
Nu vreau
Treziți-va
Aș muri și eu
Fără vise…

Inspector de zbor

Cândva
m-ai lăsat să văd
curcubeul
Sufletul meu se bucura ca un copil
M-ai mutat într-o mansardă
cu o singură fereastră
spre nord
Prea mult cer
ți-ai zis
și ai zidit fereastra
Atunci
mi-am lăsat sufletul
să zboare

Declin

Pescărușa
Singură
Pe ultima creangă
Își dorea un cer
Al ei
Cerul a primit-o cu ploaie de gheață
Nu ai loc aici
Sunt atâția îngeri
Care își doresc un cer
Poate…
Însă eu
Am căzut ultima dată
Din Iubire…

Pastel (toamnă )



Lin se-apropie de seară astrul secerat de nori, 
dar nu-i nimeni să-l petreacă, e pustiu în parc și azi.
Doar un vânt ursuz își trece partitura peste brazi, 
scuturând în mare grabă viața ultimelor flori.

Se aude o chitară, vag, sunând în depărtări,
întregind melancolia clipei, ce nu vrea să plece.
Văd cum bruma se așterne ,alburind, pe banca rece
ca un val, ce înspumează ale timpului cărări.

Nu există întâmplare

Vor fi prea multe întrebări
Pângărind pornirea dintâi a inimii
Atâtea cuvinte necurse

Suntem două cochilii
Fiecare cu perla ei
Așteptăm destinul să ne culeagă
Să ne așeze într-un colier
N-am luat în calcul hazardul
Marea capricioasă ne poate arunca oriunde
Eu pe un mal
Tu pe altul
Nu contează că am înotat în același sens
Culegătorul de perle
Se scufundă mereu
În același loc

speranța

la geam
șase frunze
trei perechi de brațe
împreunate a rugă

speranța mea...
unde este
Doamne...

Hai să aprindem lumini

Poate așa
Ne scad ăia de la electricitate factura
Nu am bani de lumină
Iubitule
Azi ai putea să te uiți doar la mine
Eu te iubesc
Mâine
Poate
Mă vei socoti întuneric
și mă vei alunga
Pentru că azi
Nu am bani de lumină
Iubitule

Păsări fără aripi

Acum îngerii
Pleacă toamna
Precum păsările
Aveau un cer al lor
Presărat cu speranțe
Vedeau albastru
Indigo
Lumină
Printre atâția nori
Apocalipsa vine din cer de obicei
Pentru ei
Apocalipsa a venit din tavan
Păsări de foc
Păsări fără aripi
Sfârtecând Lumină
Ai grijă
Doamne
De îngerii fără aripi
............................
In memoriam

Dăruiește Lumina

lumea e plină de noroi
nu te întrista
tu dăruiește

Privește frunza galbenă
din ram
Visa că va întrece norii
în măreție
și cerul
doar pe ea o va iubi
Acum
valseza tandru
Zboară invers
îmbrățișând pământul
cu iubire
Toamna
frunzele sunt petale de soare
în amurgul vieții
Așa și tu
împrumută din curcubeu
Iubirea
în zborul invers
către eternitate

Ruga de seară

Binecuvântează
Doamne
Cina aceasta săracă
La masa poetului
Un singur blid
Gânduri asezonate cu doruri
Câteva cuvinte
Culese cu grijă
Ca niște giuvaeruri de preț
Niciodată sătul
Poetul se așază
A rugăciune
Binecuvântează
Doamne
Poezia

Toamnă pe țărm

Vin picuri de tristețe, din larg, să se-mpreune
Cu alb nisipul mării, pe țărmul fără viață.
Un val sărută malul, vrând parcă să-l cunune
Cu-albastra depărtare învăluită-n ceață.

Un pescăruș coboară, planând în albu-i zbor,
O pată de culoare pe cerul albăstriu.
E-atât de-albastră marea, cu tristul ei decor.
Atâta viață-n mare și-n jur atât pustiu.