Toamnă

Pe bancă, două frunze ruginite

Își strâng aroma veștedă la piept.

Își amintesc, au fost cândva iubite

De un copac bătrân și înțelept.

Am fost doar muguri căutând lumina,

Un cer albastru ne-mbia la zbor,

Împodobeam cu viață și grădina

Schimbând în verde, tristul ei decor.

Copacul nostru îmbrăcase viață

Și ne iubeam în serile târzii,

Sclipeam de roua pură-n dimineață,

Râdeam cu vântul, vesele, zglobii.

În arșița amiezii, peste vară,

Am ocrotit la umbră pelerini

Dansând cu bucurie, când spre seară,

Un vânticel cânta peste grădini.

Dar frigul a venit pe nesimțite.

Copacul trist sub nori se înfioară.

Să mai dansăm odată, zgribulite.

Un ultim zbor, visând o primăvară.