Stau la geam, în noaptea rece.
Focul arde liniștit.
Doamne, câte-oi mai petrece
Pân’a fi la asfințit.
Simt cum vraja se destramă,
Tot mai ger e împrejur.
Visul vechi rămâne-n ramă
Patinat, albastru, pur.
Și prin firele de stele,
Ce cad, roiuri, spre pământ,
Curăț gândurile mele
Transformate în cuvânt.
Așa curge poezia, cum din cer și norii curg.
Adu-mi Doamne iar magia și mi-o lasă în amurg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu