Vis albastru
Miroase a nisip din pulberi de stele.
Miroase a albastru din colțuri de cer.
Mă văd cum plutesc în vise rebele,
Cum totul în jur este dor și mister.
Nu știu cine sunt , mă văd doar o stea,
Sau doar o ființă născută din nou.
Dar știu că-s Acasă… și e casa mea,
Că totul plutește din propriu-mi ecou.
Mă sfâșie dorul de țărmul de sori,
De marea de aștri, scăldându-mi ființa.
Mă simt infinită, visez în culori.
Așa cum e scris… se-mplineste dorința.
E-atâta de cald în visul de-Acasă.
Și văd împrejur cum totu-i iubire.
Mă-mbracă în ea, m-atinge, duioasă,
Veșmântul divin e doar ocrotire.
Pășesc în final între real și vis
Pe-un țărm astral ce dorul îl reînvie.
Mă-ntorc în mine, ochii i-am deschis
Mă-ntorc să dăruiesc ce-a fost să fie.
Privesc în jur prin note muzicale,
Ce îmi răsună dulci și efemere.
În trupul meu reînviat și moale
Se aude încet un cântecel de sfere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu