Camătă (din iubire)

                 

 Prea multe cuvinte se-adună-n tăceri
 Și numai uitare e-n sufletul tău.
 Se-ntunecă visul, nu știi ce-a fost ieri.
 Te-ascunzi în silabe, opace, mereu.

 Ți-aș vinde un leac, s-alunge toți norii,
 O ploaie, să spele rugina din noi.
 O rază de soare, să-ți vindece zorii,
 Un strop de lumină, în ziua de joi.

 Aș da cu-mprumut o fărâmă de cer,
 Albastrul din noi, sărutat de zenit.
 Un munte, cu piscuri sculptate de ger
 Și marea și valul și tot ce-am iubit.

 Nu-mi trebuie plată, nu vreau un răspuns.
 Să știu că ți-e bine…și-mi este de-ajuns.