*

Să nu-mi spui 
Că luna e singură 
Câteva pene 
Din aripile îngerilor 
O șterg de praf 
În fiecare noapte

poem neterminat

s-au adunat atâtea nerostiri
în fraza întreruptă de destin
s-au sfărâmat netrainice zidiri 
cum urma apei în pahar cu vin

de n-am știut să pun silaba lipsă
într-un poem ce se voia peren
să nu întrebi ce vremuri cu eclipsă
au traversat fragilul meu eden

am fost cândva o singură silabă
o împărțeam și ne era de-ajuns
fără culori un curcubeu în grabă
picta din lacrimi singurul răspuns

să ne mai scriem când ne dor cuvinte
suntem poem și sufletul nu minte

*

Incurabilă

Măcar nu-mi fac griji 
Visele nu se termină 
Niciodata

Un sfat de la soare

Lasă-mi norii
Dacă ai vedea curcubeul în fiecare zi
Aș fi pe cealaltă parte a mării 
Și mereu ar ploua…

Fără albastru

Aș fi putut să fiu cu tine mare
Și te doream cum setea apă cere
Doar tu mă speli de patimi și durere 
Golind în mine clipele amare

Aș fi gustat răcoarea dimineții
Să-mi fie scut în zilele fierbinți
Când fruntea arde și mă scot din minți
Tiranice constrângeri ale vieții

Aș fi putut păstra lucirea-ți calmă
Când negri nori ți-amenință splendoarea
Aș fi putut să fiu și eu ca marea
Albastru pur la fiecare palmă

Să vii la mine mare surioară
Eu te aștept ca-n fiecare vară

n-am scris niciodată poezie …

doar spinii gândurilor scrijelesc uneori
hârtia albă a sufletului
prea multe culori lipsă 
o foame de silabe
sete de armonie necursă
cum un râu vremelnic zăgăzuit de neguri

n-am scris niciodată poezie
am cules doar
nectarul
din metafore

Ploaia cu Iubire

Și dacă Dumnezeu ar veni pe Pământ
Arătând cu degete incandescente
Către noi 
Păcătoșii
Am privi către cer
Implorând
Ploaie
Și dacă ne trimite ploaie de foc
Am privi către cer
Implorând
Lumina

Stau și mă întreb
Cu Iubirea…
Ce faci Doamne
Toți cer apă
Îndurare
Ștergere de păcate
Eu
Îți cer să aduci odată
Ploaia demult promisă

Ploaia cu Iubire

nocturnă

încă ne mai iubește luna
deși
ne-am transformat visele în pietre
aruncate în albia râului
unde curgea iubirea

până și amintirile se rănesc
pășind acolo

încă ne mai iubește luna
uneori
ne trimite o ploaie
sau vântul din trestii

dar cine să vadă

noi

ne-am ascuns
în alte suflete

Atât de gol

Aș umple cerul cu metafore
Să-mi plouă vers
Peste sufletul gol

Cineva a reușit să-mi smulgă
Toate sentimentele
Unul câte unul

Cum smulgeai petalele margaretei…
Mă iubește
Nu mă iubește…

Îmi părea atât de rău
De biata floare
Schilodita în zadar

Însă n-am crezut
Că odată se vor termina
Margaretele…

Testament

Atâtea anotimpuri
Au ars în mine

Mă cutremur
Privind cerul

În curând
Mă vei chema la Tine
Doamne

Vin cu mâinile goale
Nu am nicio ofrandă
Să-ți aștern la picioare

Poate doar
Eternitatea Iubirii…

*

Trenul spre mâine 
Oprește într-o singură gară 
Azi

Antonim(i)e( !?!)

El și-a găsit altă iubită
Carnea fragedă îi strepezea dinții de ceva vreme

Își dorea
Ceva ...
Așa

Între dulce și pufos
Între captivant
Și anost
Între cald și rece
Între zi și noapte

Nu știa nici el

Dar se pare
Că există atâtea nuanțe
Între alb și negru…

Suflet- pereche

Probabil că în viața asta
E prea târziu
Să mai vin…

Ai explorat atâtea adâncuri
Până să-ți afli țărmul
Și ai secat
Atâtea mări de lacrimi

Nici norii n-au putut să-ți afle urma
Când vânturau pământul

Doar gândul
Te-a atins…
Ades

Dar voi veni
Lasă-mi cheia
Sub ghiveciul cu stele

Din visele noastre

Insomnii

Să-mi lași un semn când luna stinsă moare
Străpunsă-n van de palide luciri
Să-mi amintească stropul de candoare 
Când ne credeam Luminii întâii miri

Și câte au murit pe nesimțite
De când ne-am spus iubirea mea dintâi
E totul alb acum în jur iubite
Dar îmi așez albastrul căpătâi

Să dorm ușor cum numai veșnicia
Ar mai putea să-mi fie somnifer
Să-mi tragi pe ochi drept giulgiu poezia
Albastru pur și totuși efemer…

Liniștea dintre neliniști

Străvezie liniștea asta
Între două țipete 
Ai adormit
Cu ura în pumni
Eu nu dorm
Gândul îmi sforăie la unison
Cu gâtlejul tău

La ce bun să întreb
Cine te-a supărat
Mereu e la fel
Te trezești instant
Și începi să-mi spargi liniștea
Fără să-ți amintești
Unde rămăsesem...

Insomnii

Printre spini
Ne târâm grijile
Îmbrăcați în zeghea neputinței 
Colbul ne prăfuiește visele
Somnul
Nu mai încape în cochilia părăsită
Bântuită de fantomele
Zilei de ieri

Indescifrabil

Poeții nu se înțeleg
Nici pe ei
Ieri 
Copacul acela mi se părea neobrăzat de înalt
Azi
Văd în el urme de aripi
Într-o zi o să vă spun povestea pescărușului
Îndrăgostit de verde
Până atunci
Trebuie să exersez
Zborul…

Perspectivă

Dincolo de zid
Crește pustiul

Fata morgana dansează prin timpul meu

Stau liniștită în colț
Cu picătura de apa și bucățica de pâine zilnică
Am de hrănit o mie de ochi
Legați de ultimul copac
Le pun rația mea de apă
(Instilații ambii ochi- așa am învățat la școală)

Poate le cresc aripi…

Vino

Să-mi spui cum se împarte
La doi
Tăcerea dintre respirații 
Apneea nu se pune
O practic doar eu
Când vreau să-mi acopăr urechile
Uneori și liniștea naște controverse
Nici azi nu ți-ai luat țigări?

Dincolo de plagiat

Viața
Ca o toamnă târzie
Ațipită între riduri

Am citit undeva asta?