poem neterminat

s-au adunat atâtea nerostiri
în fraza întreruptă de destin
s-au sfărâmat netrainice zidiri 
cum urma apei în pahar cu vin

de n-am știut să pun silaba lipsă
într-un poem ce se voia peren
să nu întrebi ce vremuri cu eclipsă
au traversat fragilul meu eden

am fost cândva o singură silabă
o împărțeam și ne era de-ajuns
fără culori un curcubeu în grabă
picta din lacrimi singurul răspuns

să ne mai scriem când ne dor cuvinte
suntem poem și sufletul nu minte