miercuri, 30 noiembrie 2016
Deziluzii
Te-am visat
Mare albastră
În valurile tale
Îmi odihneam aripile
Pescuiam speranțe
Și când nu mă săturam
Prindeam și câteva iluzii
Apele tale străvezii
Lăsau la vedere atâtea comori…
Credeam că dacă îmi țin respirația
Le pot culege
Pe toate
Nu că aș fi avară
Sau căutător de comori
Dar îmi plăcea să-ți răscolesc adâncurile
În speranța că voi găsi ceva mult mai prețios
Sufletul tău…
M-am trezit
Cu mâinile goale
Marea era departe…
Tu…
La fel…
(ne)zborul
Ne întrecem cu vântul
Rătăciți pe cărări de dor
Care zboară mai sus
Cui îi e greu să atingă pământul
Cine să ia lestul
Cum să atingi norii
Cu aripi pline de noroi
Cum să stai sub vânt
În arșița inimii
Să țipi necuvinte
Să muști întunericul
Sperând să dai de lumină
mi-ar prinde bine un pescăruș
să mă învețe
nezborul…
Rătăcită în neliniști
Copil stingher
Care n-a primit niciodată un zâmbet
Doar arătătorul
Înălțat amenințător
Când tusea pornită din gât
Juca feste liniștii
Frățiorul mai mic primea ultima portocală
Pentru că era mai mic
Tu trebuia să ai grijă să nu se înece
Și pantofiorii de lac
Cei noi
Erau întotdeauna ai lui
Pentru că el era cel mic
Iar ai tăi erau deja juliți
Și dacă ai fost regina balului
Este pentru că așa s-a nimerit
Crescuseși destul
Să ți se implementeze un zâmbet
Nu că ar fi contat
Dar nu puteau înțelege
Cum un simplu zâmbet te-a transformat în regină
Măcar acum nu-ți mai păsa
Învățaseși să zâmbești
Așa ai cucerit primul bărbat
Singurul
Pentru care ai zâmbit toată viața
În curând lui nu i-a mai păsat de zâmbetul tău
Acum zâmbești
Pentru tine…
Dorință
Lasă-mi un strop din curcubeu
Să mă-nvelesc, în nopți târzii,
Când geana lunii-atârnă greu
Și te aștept, dar n-ai să vii…
Lasă-mi un val, din marea ta,
Să-mi stingă setea de iubire
Când lacrimi mari, de peruzea,
Brăzdează riduri, în neștire…
În clipa nopții, fermecată,
Aș mai veni, visând la ieri.
În dar, iubirea mea curată,
Am să-ți aduc, dac-ai să-mi ceri…
Sufletul meu
Condor
Zburând neîmplinirea
Până la capătul clipei albe
Acolo unde
Ne-am lepădat jurămintele
Eșarfe incolore
Purtate de vânt
Viață(!?)
Nu mai vreau povești
Palma ta
E prea grea pentru sufletul meu
Ani în șir
Ți-am crescut codri
De iubire
M-ai aruncat în deșert
Refuzandu-mi ultimul strop de apă
poezia…
Privită …
Prin ochii soarelui
Lumea pare incoloră
Doar norii filtrează
Irizări aurii
Când sufletele iubesc
Probabil deasupra casei mele
E întuneric …
Lună albastră
Lasă-mi o filă albă
Să-mi înfășoare visul
Un somnifer
Pentru nopți alb(astre)
Când himerele se rostogolesc
Rupând zăgazuri de timp
Luna plină răscolește simțuri
Am încercat de atâtea ori
Urcând treptele rațiunii
Să ajung acolo
Să trag cortina peste izvorul de patimi
Mă risipesc în petale
Ploaie de foc
Peste arctice geruri
Filă albă
Peste vise
Albastre
Nerostiri
Stă clipa mărturie
Iubirii mele
Cearcănul lunii
Ascuns de zâmbet
Surâsul așteptând întrebarea
Gândul
Necurs în silabe
Visul
Niciodată rostit
Stai clipă
Nu ascunde iubirea
…la infinit…
Călătorie
La fereastra unui tren
Pierdute năluci
Întâmpinând clipe nenăscute
E cald înăuntru
Retina plutește între incertitudini
Nu am bagaje
Călătoresc fără
Inhibiții
Aripile copacilor se sfiesc să mă atingă
Îmi umezesc verde ochii și zboară
Arar un șuier prelung îmi înfășoară timpanul
Sau poate
Fereastra unui tren
Adună toate nălucile părăsite
În ultima gară
Rugă
Cum să mă înalț, la Tine, Doamne
Cu aripi de plumb
Chipului de lut
Îi lipsește Lumina
Am rătăcit clipa în pustie
Sahare amare mi-au înghițit zâmbetul
Pământul
Chipul …
Atâta sete, Doamne
Parcă aș fi postit o mie de vieți
Fără apa Ta…
Lasă-mi, Doamne, Iubirea
Să mă adăp
Până la sfârșitul veacurilor
Amin
azi …
mi-ai aruncat pietre Doamne
nevrednică m-am lăsat în genuchi
la adăpostul casei mele
cerând milă
mă simțeam petală strivită
fruct nepârguit
boboc și rază neivită
plăpândul melc târând cochilia
prin munți de gheață
te rog Doamne
lasă fluturii să zboare
e primăvară
și mi-e frig
Cer de primăvară, viața
Cer de primăvară, viața.
Când senin, mai mult furtună.
Cum trec norii, se adună
Curcubeul, dimineața.
Iar Lumina, cât de mică,
Se transformă în Iubire.
Toate ard, așa e-n fire
Când un suflet se ridică.
Zboară clipa, dar rămâne
O amprentă-n veșnicie.
Numai sufletul tău știe
Ce e azi… și ce e mâine…
des(cântec)
sfârtecă țipăt ascuns în blesteme
poți iar să aduci Lumina
s-arunci vrajba lumii în hăuri
când Calea te cerne…
nu lumea te-așteptă să dai socoteală
și nu ai răgaz să-i răspunzi
tu cată spre ceruri
în clipa eternă
ai suflet în palme
ofrandă-Lumina
Poem de unul singur
Singur în poem
Rătăcesc printre litere
Nedeslușind sensul cuvintelor
Silabele m-au prins în vârtej
Nebănuite curgeri îmi înfundă urechile
Ce mare altitudine
Are și
Singurătatea asta
...
Sângerări albe
Atrii
Nesupuse clipelor
Necuvinte scurse
Între sistolă
Și diastolă
Ventricolul stâng
Abia
Mai suspină…
Iubesc!
Fă-mi din clipă culoare
Sentimente extreme
Scurmă vise pustii
Definind anateme
Între clipe târzii
Cum în fulger se naște
Un crâmpei de lumină
Într-un suflet renaște
Doar Lumina divină
Fără muguri în floare
Nu simțim primăvară
Fă-mi din clipă culoare
Chiar de-ar fi să ne doară
duminică, 21 august 2016
Rugă în apus
în palide vise-ndrăznesc să mai zbor
uitat este lutul deprins din călcâi
mi-e marea și vântul un veșnic decor
mireasmă albastră a zilei dintâi
stă valul să cadă Lumina să piară
albastrul coboară în văi de zenit
și luna se stinge uitată impară
cum viața devine ea însăși un mit
apusul e rugă cu mâini tremurânde
ce poartă pe ape divin curcubeu
rodire în trupuri și inimi flămânde
ofrandă sublimă Prea Bunului meu
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)