Obnubilare

mi-am pus visele în gips
după ultima fractură

acuzau stări comițiale
nu-și pierdeau total conștiența
dar imobilitatea dintre gânduri le afectase
parțial starea de imponderabilitate

P.S.- nu vă bateți capul cu termenii folosiți- vă asigur că i-am folosit corect, doar sunt doctoriță!

Către cer

Încă mai pot
Culege Lumina
Din vârful copacilor

Când sufletul
Adie a toamnă

Acolo între cer și pământ
Nu mă întreabă nimeni
De ce zbor
Aripile clipei îmi aduc visul aproape
Când lutul din călcâi
Îngroapă speranța

Câte căi ai Doamne
Să mă aduci la Tine

eliberare (?)

câte lacrimi să pui
cu netimp amanet
să-ți ajungă să plângi 
când nu vrei
când nu poți
ca un stridor prelins din larinele mut

sub cumplita povară
a nălucilor tale
azi mă plec iar și iar
sfârteci suflet fragil
dar nu știi
sau nu-ți pasă
mușc din suflet din speranțe din rutină
strâng dinții
inima
strâng frica în pumni

azi refuz
să-ți fiu sclavă

Dincolo de colivia mea ...

Nu există libertate
dincolo de colivia mea

Cât vezi cu ochii
alte gratii își întind hotarele

Mă bucur de Lumină
ca și cum
mi-aș întinde aripile
dincolo de ultimile gratii…
și zbor…

Mă gândesc uneori
că și Pământul
este o colivie
puțin mai mare …

Atâta DOR de tine…

Aș pune chipul meu drept căpătâi
Redefinind silabe răspândite
În colț de ger ascunse-n stalactite 
Să fi ramas…iubirea mea dintâi

Dacă ți-aș spune azi să mai rămâi
În floarea cu petale ofilite
Ai râde iar cum știi să râzi iubite
Un zâmbet cu aromă de lămâi

Întâia toamnă trece azi prin mine
Și mâna ta e încă prea departe
De-atâtea vieți doar dorul ne desparte
Și-atâtea mări…si-atâta dor de tine…

Călătorie

Mai las câteva lacrimi
Să cadă
Prea mult a plouat 
Și mi-e frig
Mâine voi trage cortina
Peste cerul meu

Mi-am făcut bagajele
De mâine
Mă mut în suflet
Acolo măcar nu plouă
Și dacă mi-e frig
Mă încălzește Iubirea

Încă toamnă

Ieri aveam simțurile amorțite
Un frig cumplit se năștea în oase
Pierdusem busola spre fericire 
Azi
Am auzit iar fluierașul
Își chema consoarta

Credeam că a plecat
De ceva timp n-am mai avut urechi pentru el
Nu știu ce pasăre este
Eu îi spun fluierașul
Și-mi imaginez că așa frumos vorbește iubirea …

Cât îl aud
E încă toamnă…

Copilărie

Știam cândva cărarea spre Lumină,
Dar am orbit și-n palmele întinse 
Am strâns doar spini, însângerați de vină,
Silabe reci curgând pe pleoape ninse.

Gustam Lumina, cină-nsingurată
Și mă hrăneam cu urmele de nor.
Copil al ierbii, mă visam odată
Un pescăruș, trecând în albu-i zbor.

Treceau prin mine fluvii de candoare.
Le mai aud și azi ecoul stins
Trecând în grabă, pată de culoare,
Ca nimb albastru, peste părul nins…

Vis de toamnă

Purtați de umbra lunii, ne-mpiedicăm de-un vis
Și nimeni nu va spune că am călcat în gropi. 
Doar vârcolacii tineri sorbi-vor din abis,
Scurmând în oase viața până la ultimi stropi.

Fântânile secate vor naște văi de sete
Cu norii ce refuză un ultim stop de apa.
Te-ai dus… de azi doar corbii vor bântui în cete.
Eu am rămas cu gerul pe umeri, ca o capă.

Ne-am stins pe rând, eu foc, tu stalactită.
Cum refuzam vremelnice necurgeri.
Doar toamna, cu lumina ei strivită,
Strecoară brumă printre amintiri.

Convalescență

… și ai deschis ochii
Soarele era acolo
Continua să picteze incandescent albastrul 
Nu era nici măcar supărat
Că te-ai lăsat cuprinsă de întuneric

Doar câteva frunze lipseau
Copacul tău era gol
Ca și sufletul
Dar nu era trist
Își dăruise podoaba timpului

Panta Rhei…

Numai tu nu vezi
Cum se destramă sufletul
În absența Luminii

Adună-ți visul din noroi
Copil al dimineților albastre

Fii cer
Fii zbor de frunză în amurg

E toamnă
Știu

Dar fii tu primăvară

Nu există întâmplare

Vor fi prea multe întrebări
Pângărind pornirea dintâi a inimii
Atâtea cuvinte necurse

Suntem două cochilii
Fiecare cu perla ei
Așteptăm destinul să ne culeagă
Să ne așeze într-un colier

N-am luat în calcul hazardul
Marea capricioasă ne poate arunca oriunde
Eu pe un mal
Tu pe altul

Nu contează că am înotat în același sens

Culegătorul de perle
Se scufundă mereu
În același loc

detașare

tu zbori departe

iubitul meu

mi-ai împrăștiat visele peste munți

le-ai lăsat hrană vulturilor

peste câte mări

le-ai abandonat

precum un lest

nefolositor …

fără să știi

că de fapt

visele mele

îți erau aripi...

Deziluzii

Te-am visat

Mare albastră

În valurile tale

Îmi odihneam aripile

Pescuiam speranțe

Și când nu mă săturam

Prindeam și câteva iluzii

Apele tale străvezii

Lăsau la vedere atâtea comori…

Credeam că dacă îmi țin respirația

Le pot culege

Pe toate

Nu că aș fi avară

Sau căutător de comori

Dar îmi plăcea să-ți răscolesc adâncurile

În speranța că voi găsi ceva mult mai prețios

Sufletul tău…

M-am trezit

Cu mâinile goale

Marea era departe…

Tu…

La fel…

(ne)zborul

Ne întrecem cu vântul

Rătăciți pe cărări de dor

Care zboară mai sus

Cui îi e greu să atingă pământul

Cine să ia lestul

Cum să atingi norii

Cu aripi pline de noroi

Cum să stai sub vânt

În arșița inimii

Să țipi necuvinte

Să muști întunericul

Sperând să dai de lumină

mi-ar prinde bine un pescăruș

să mă învețe

nezborul…

Rătăcită în neliniști

Copil stingher

Care n-a primit niciodată un zâmbet

Doar arătătorul

Înălțat amenințător

Când tusea pornită din gât

Juca feste liniștii

Frățiorul mai mic primea ultima portocală

Pentru că era mai mic

Tu trebuia să ai grijă să nu se înece

Și pantofiorii de lac

Cei noi

Erau întotdeauna ai lui

Pentru că el era cel mic

Iar ai tăi erau deja juliți

Și dacă ai fost regina balului

Este pentru că așa s-a nimerit

Crescuseși destul

Să ți se implementeze un zâmbet

Nu că ar fi contat

Dar nu puteau înțelege

Cum un simplu zâmbet te-a transformat în regină

Măcar acum nu-ți mai păsa

Învățaseși să zâmbești

Așa ai cucerit primul bărbat

Singurul

Pentru care ai zâmbit toată viața

În curând lui nu i-a mai păsat de zâmbetul tău

Acum zâmbești

Pentru tine…

Dorință

Lasă-mi un strop din curcubeu

Să mă-nvelesc, în nopți târzii,

Când geana lunii-atârnă greu

Și te aștept, dar n-ai să vii…

Lasă-mi un val, din marea ta,

Să-mi stingă setea de iubire

Când lacrimi mari, de peruzea,

Brăzdează riduri, în neștire…

În clipa nopții, fermecată,

Aș mai veni, visând la ieri.

În dar, iubirea mea curată,

Am să-ți aduc, dac-ai să-mi ceri…

Sufletul meu

Condor

Zburând neîmplinirea

Până la capătul clipei albe

Acolo unde

Ne-am lepădat jurămintele

Eșarfe incolore

Purtate de vânt

Viață(!?)

Nu mai vreau povești

Palma ta

E prea grea pentru sufletul meu

Ani în șir

Ți-am crescut codri

De iubire

M-ai aruncat în deșert

Refuzandu-mi ultimul strop de apă

poezia…

Privită …

Prin ochii soarelui

Lumea pare incoloră

Doar norii filtrează

Irizări aurii

Când sufletele iubesc

Probabil deasupra casei mele

E întuneric …

Lună albastră

Lasă-mi o filă albă

Să-mi înfășoare visul

Un somnifer

Pentru nopți alb(astre)

Când himerele se rostogolesc

Rupând zăgazuri de timp

Luna plină răscolește simțuri

Am încercat de atâtea ori

Urcând treptele rațiunii

Să ajung acolo

Să trag cortina peste izvorul de patimi

Mă risipesc în petale

Ploaie de foc

Peste arctice geruri

Filă albă

Peste vise

Albastre