M-am rătăcit pe cale...și e ceață...
Mi-e sufletul desculț și-nfrigurat,
Cu mâini întinse către dimineață
Pășesc prin roua fără de păcat.
Nu-mi pasă de a pietrelor tăișuri
Și nici de bezna grea, ce o străbat.
Mi-s tălpile zdrobite de suișuri,
Dar știu că mai am, încă, de luptat.
Nu-s singură pe drumul către zori.
Un umăr cald, ce-l simt mereu aproape,
În bezna sfâșiată de culori,
Mă trece lin, pe puntea dintre ape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu