Vis albastru

Miroase a nisip din pulberi de stele.

Miroase a albastru din colțuri de cer.

Mă văd cum plutesc în vise rebele,

Cum totul în jur este dor și mister.

Nu știu cine sunt , mă văd doar o stea,

Sau doar o ființă născută din nou.

Dar știu că-s Acasă… și e casa mea,

Că totul plutește din propriu-mi ecou.

Mă sfâșie dorul de țărmul de sori,

De marea de aștri, scăldându-mi ființa.

Mă simt infinită, visez în culori.

Așa cum e scris… se-mplineste dorința.

E-atâta de cald în visul de-Acasă.

Și văd împrejur cum totu-i iubire.

Mă-mbracă în ea, m-atinge, duioasă,

Veșmântul divin e doar ocrotire.

Pășesc în final între real și vis

Pe-un țărm astral ce dorul îl reînvie.

Mă-ntorc în mine, ochii i-am deschis

Mă-ntorc să dăruiesc ce-a fost să fie.

Privesc în jur prin note muzicale,

Ce îmi răsună dulci și efemere.

În trupul meu reînviat și moale

Se aude încet un cântecel de sfere.