Mi-ncărunțesc, a flăcări, pe la tâmple,
Podoabele crescute peste vară.
Cu lacrimi-frunze sufletu-mi se umple,
Sărutul brumei reci mă înfioară.
Chiar dacă sufletul mi-e galben-ruginiu
Și îmi dezbrac, încet, al meu veșmânt,
De-o vesnicie sunt tot tânăr, încă viu
Și-n armonia de culori, mai cânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu