Călătorie

La fereastra unui tren

Pierdute năluci

Întâmpinând clipe nenăscute

E cald înăuntru

Retina plutește între incertitudini

Nu am bagaje

Călătoresc fără

Inhibiții

Aripile copacilor se sfiesc să mă atingă

Îmi umezesc verde ochii și zboară

Arar un șuier prelung îmi înfășoară timpanul

Sau poate

Fereastra unui tren

Adună toate nălucile părăsite

În ultima gară

Rugă

Cum să mă înalț, la Tine, Doamne

Cu aripi de plumb

Chipului de lut

Îi lipsește Lumina

Am rătăcit clipa în pustie

Sahare amare mi-au înghițit zâmbetul

Pământul

Chipul …

Atâta sete, Doamne

Parcă aș fi postit o mie de vieți

Fără apa Ta…

Lasă-mi, Doamne, Iubirea

Să mă adăp

Până la sfârșitul veacurilor

Amin

azi …

mi-ai aruncat pietre Doamne

nevrednică m-am lăsat în genuchi

la adăpostul casei mele

cerând milă

mă simțeam petală strivită

fruct nepârguit

boboc și rază neivită

plăpândul melc târând cochilia

prin munți de gheață

te rog Doamne

lasă fluturii să zboare

e primăvară

și mi-e frig

Cer de primăvară, viața

Cer de primăvară, viața.

Când senin, mai mult furtună.

Cum trec norii, se adună

Curcubeul, dimineața.

Iar Lumina, cât de mică,

Se transformă în Iubire.

Toate ard, așa e-n fire

Când un suflet se ridică.

Zboară clipa, dar rămâne

O amprentă-n veșnicie.

Numai sufletul tău știe

Ce e azi… și ce e mâine…

des(cântec)

sfârtecă țipăt ascuns în blesteme

poți iar să aduci Lumina

s-arunci vrajba lumii în hăuri

când Calea te cerne…

nu lumea te-așteptă să dai socoteală

și nu ai răgaz să-i răspunzi

tu cată spre ceruri

în clipa eternă

ai suflet în palme

ofrandă-Lumina

Poem de unul singur

Singur în poem

Rătăcesc printre litere

Nedeslușind sensul cuvintelor

Silabele m-au prins în vârtej

Nebănuite curgeri îmi înfundă urechile

Ce mare altitudine

Are și

Singurătatea asta

...

Sângerări albe Atrii Nesupuse clipelor Necuvinte scurse Între sistolă Și diastolă Ventricolul stâng Abia Mai suspină… Iubesc!

Fă-mi din clipă culoare

Sentimente extreme

Scurmă vise pustii

Definind anateme

Între clipe târzii

Cum în fulger se naște

Un crâmpei de lumină

Într-un suflet renaște

Doar Lumina divină

Fără muguri în floare

Nu simțim primăvară

Fă-mi din clipă culoare

Chiar de-ar fi să ne doară

Nu am loc

E atât de îngust

Nicio respirație nu pătrunde

Niciun gând

În spațiul acela

Pe care l-ai creat între mine și umbra ta

Se poate strecura

Cel mult

O lacrimă…

Rugă în apus

 

  în palide vise-ndrăznesc să mai zbor

 uitat este lutul deprins din călcâi

 mi-e marea și vântul un veșnic decor

 mireasmă albastră a zilei dintâi

 

 stă valul să cadă Lumina să piară

 albastrul coboară în văi de zenit

 și luna se stinge uitată impară

 cum viața devine ea însăși un mit

 

 apusul e rugă cu mâini tremurânde

 ce poartă pe ape divin curcubeu

 rodire în trupuri și inimi flămânde

 ofrandă sublimă Prea Bunului meu

 

Negarea negării

 

 Nu scriu despre soare

 Pentru că sunt Lumină

 

 Nu scriu despre flori

 Pentru că sunt

 Petală în care pământul își pune seva 

 Nu scriu despre iubire

 Pentru că sunt

 Iubire

  

eu

mai șterg o lacrimă

acopăr un rid

mă încăpățânez să nu iau aspirină

(n-am luat niciodată)

maschez neîmplinirea cu un zâmbet

dacă am cui să zâmbesc

n-am făcut fizioterapie

deși mi-am fracturat sufletul

de atâtea ori

cred că am inima întreagă

trăiesc…

EGOISM

Vouă v-am lăsat tot
Pentru mine am oprit
Neantul...

Știi…

Te-am urmat pretutindeni

am cules spinii cu tălpile mele

ca să nu te rănească pe tine

Când ți-a fost frig

mi-am smuls inima

și te-am învelit în sângele cald

al iubirii

Te-am hrănit zi de zi

așteptând să-ți fie foame de mine

desi…

de cele mai multe ori

hrana rămânea neatinsă

Te-am așteptat

când uitai …

ți-am spălat trupul

când alții te răneau până la sânge

Ți-am fost doctor

mamă

preot

ți-am fost tot ce poate fi o femeie

așteptând

să mă iubești

și tu…

haiku

Prea multe clipe 
Stinse-absurd anotimp 
Primăvara mea

Cromatică

Lumina

Paște câmpii de întuneric

Alb

Topit

Curcubeu fără culori

Viața…

Renăscând prin iubire

 

 Când nu mai credeam că iubirea există

 Când nu mai visam curcubeu sau culori

 Și încă vedeam cum lumea e tristă

 Că  viață  măsoară doar umbre de sori

 

 Când țipătul verde pierea în eter

 Cuprins de sămânța stelarilor poli

 Lipseau anotimpuri necurse din cer

 Și fără speranță pluteam  pe atoli

 

 O rază albastră trimisă de zei

 Stingând  neculoarea în sufletul trist

 Străpunge retina cu mii de scântei 

 Privesc la zenit iubesc și exist

Scrie-mi

Dacă într-o zi

Simți că tac

Scrie-mi

Amintește-mi să gust

Albastrul

Acolo unde zenitul

Cunună cerul

Și marea

Numără clipe

Sau valuri

Când se sparg la țărm

În lipsa mea

Și pescăruși

Cu aripi înroșite de zbor

Sau de soare

Scrie-mi

Unde se duc norii

Să-și verse ploile

Peste ce muguri însetați

Se revarsă lumina

Și cărui fir de iarbă

Îi e dor de talpa mea

Scrie-mi

Despre viață

Dacă într-o zi

Simți că tac

haiku

Picură clipe

Rouă pe cerul fraged

E primăvară

Iarnă…?

Mă arunci

Din nou

Pe gheața subțire a incertitudinii

Amintiri înghețate

Sedimentau albastrul

Visul picta multicolor

Picurii de lumină

Începusem să văd cerul

Printre atâtea ploi

Simțurile îndelung biciuite

Se dezmorţeau

Așteptam

Ultima primăvară