Renaștere

 Pune-mi soare, raze verzi

 În copacul fără viață.

 Crengile mustesc a ceață,
 Nu mai sunt, nu mă mai vezi.

 Pune-mi soare, o lumină
 Peste aripile-ntinse.
 Nu căta că-s mult prea ninse,
 Crucea lumii s-o mai țină.

 Pune-mi soare,viață nouă,
 Strop de cer, în bob de rouă. 

Pâlpâiri de suflet

S-au stins luminile

 Cortina a căzut demult

 Ai rămas singură
 Micuță stea

 Ai ars doar pentru el
 Însă
 Orbit de supernove
 Nici n-a observat

 Nu fii tristă
 Tu vei avea mereu
 Lumină

remember

 ne-am întâlnit la margine de clipă

 doi orbi între silabe

 ascunși de aripi frânte

 un puzzle imposibil

 până ne-am amintit că există iubirea 

rămas bun

 m-a trezit  vântul

 își tânguia partitura

 ca un bocet prelung

 mirosind a singurătate

  norii
 îmi băteau în geam
 cu degetele ploii

 i-am întrebat de ce plâng
 mi-au spus că ai plecat

 când te-am căutat
 am găsit în locul tău
 doar un banal rămas-bun

 de acum
 toamna miroase a bocet
 și a ploi fără tine

 rămas bun …

Fericirea unei frunze

Mă întreb

 Unde se duc sufletele frunzelor

 Toamna

 Desprinse din sursa vieții
 Devin îngeri
 Îmbrăcați în jumătate de curcubeu
 Gata să ne dăruiască din nou
 Splendoare

 Apoi râd
 Și dansează fericite
 La fiecare pală de vânt

 Uneori zboară
 Vrând parcă să îmbrățișeze
 Încă odată copacul

 Le numim frunze moarte
 Eu cred că frunzele nu mor
 Doar pleacă
 Să se ascundă în curcubeu

Fără cuvinte

 Cum să ne mai scriem poeme

 Când liniștea s-a așezat între cuvinte

 Încremenind silabele

 În gânduri pietrificate

 Asemeni stalactitelor

 Necurse din lipsă de iubire

 De câteva zile iau faringosept
 Sperând să-mi revină vocea

 Laringele meu se încăpățânează

 Tac și eu

 Din lipsă de iubire

sunt...

 un cerșetor

 de silabe

 așteptând firimituri

 de la masa bogaților

 am lustruit podeaua
 târându-mă în căutarea lor

 pipăi cu grijă fiecare centimetru

 poate
 dacă am noroc
 voi găsi  chiar un cuvânt

 uite
 ieri bunăoară
 am găsit unul
 aproape întreg
 puțin ciobit
 ce-i  drept
 dar
 semăna cu un te iubesc

Iarna iubirii mele

 Vine iarna

 Iubite

 Deși nu-i încă  vremea

 O simt
 Înfigându-și colții
 La mine în suflet

 Iar tu
 Nu faci nimic

 Îmi trimiți alte ploi de gheață
 Când întind mâinile
 Să te îmbrățișez

 Poate
 Crezi
 Că așa îmi vei alunga
 iubirea...

absent nemotivat

 hai să vorbim despre nimic

 și așa

 când ești cu mine ești prea ocupat să fii

 dacă-ți înnod monoslilabele
 cu greu pot desluși un cuvânt
 pe zi

 se rătăcesc suntele
 poate

 și ajung la mine
 doar
 da
 nu
 mulțumesc
 te
 (te iubesc, poate ai vrea să spui)

 chiar nu mai știu
 dar ce mai contează

 azi
 ca și ieri,
 ca în fiecare zi
 tu ești prea ocupat ca să fii
 când ești cu mine

despre simțuri

 am impresia

 că timpul și-a amputat  clipele

 plutim

 între  ieri

 ( înnodăm cuvinte
 să nu uităm să respirăm)

 și un mâine
 atât de incert
 încât
 până și everestul l-ar invidia pentru atâta ceață !

 starea asta de imponderabilitate
 face rău inimii
 obișnuită cu gravitația iubirii

 dar cum te-ai putea împotrivi
 când la celălalt capăt al neuronului
 nu răspunde niciun simț
 tactil…
 vizual…
 olfactiv..

 eu m-aș mulțumi doar să te aud
 că-mi spui
 te iubesc

Dacă …

Dacă tu ai fi vrut să mă naști în poem,

 Mai presus de cuvinte, aproape de nori,

 Ți-aș fi spus că în suflet îmi cântă viori

 Și doresc dezlegarea din vechiul blestem.

 Dacă sufletul tău m-a visat în culori,
 Între veghe și somn rătăcind pe ascuns,
 Unde visul e taină și dor nepătruns,
 Ai fi stat, să-mi săruți primăvara în zori.

 De-aș fi fost curcubeu, răsărit între ploi,
 Cum spuneai deseori, sărutând depărtarea,
 Ne-am fi fost  infinit, eu nisipul, tu marea,
 Învelindu-ne tandru cu iubirea din noi.

 Dar n-ai fost, nu ne-am fost,nici măcar o silabă,
 Un poem fără rost, scris de valuri  în grabă.

poem perpetuu

să nu-mi spui

 că ne-au rămas

 atâtea poeme 

 de scris

 pentru mine
 ești
 singurul poem

 numai că
 nu-mi ajunge timpul
 să te cuprind
 în silabe  

Valuri pe cer

Și dacă Iubire nu va fi de ajuns,

 Ne vom naște mereu, căutând un răspuns.

 Ne vom cerne prin vieți, cu palme întinse,

 Răscolind în zadar prin vetrele stinse.

 Vom privi uneori, numai cerul din zori,
 Căutându-ne urma în zbor de cocori.
 Fără timp de odihnă zbura-vom cu ei
 Și poate ne-om crede atunci, dumnezei 

nopți

 ți-am adus

 câteva stele

 mi-ai spus că ți-e întuneric

 în  lipsa mea

 le-am cules cu grijă
 să nu le ciobesc
 splendoarea

 apoi
 le-am potrivit
 pe cerul sufletului tău

 am  umplut  cicatricile
 cu Lumină 

toamnă

 iubite

 grăbește-te

 trebuie să adunăm culori

 se anunță o iarnă albă

 ne vor lipsi
 frunzele
 și crudul firului de iarbă
 prea încăpățânat
 să învețe
 numărătoarea inversă

 cămara noastră e goală
 voi face provizii
 de culori
 pentru zile
 albe
 și nopți
 lungi

 tu
 doar iubește-mă

Nu sunt perfectă

Nici marea nu e

 Uneori se înfurie

 Și aruncă pe țărm

 Toate secretele 

 Îndelung zăvorâte
 În adâncuri

 Tot așa și eu
 Când mi-e furtună

 Nu sunt perfectă
 Ca și cerul
 Îmi ascund curcubeul
 Când mi-e furtună

 Mâinile mele
 Au rostuit
 Prea multe tăceri
 Între anotimpuri impare

 Ingheturi timpurii
 Dezghețuri regizate
 (nu port niciodată mănuși)

 Nu sunt perfectă
 Timpul nu mi-a iertat silabele

 Când mai credeam în zâne
 M-a întrebat cât  arată ceasul
 Și era dimineață

 Trezește-te!

Se întâmplă...

 Să nu-ți ajungă alveolele

 Încerci să inspiri

 Continuu

 Ingorând pauzele firești
 Dar aerul îți refuză
 Respirația

 Și atunci
 Te izbești cu capul
 De tot ce-ți iese în cale

 Să te trezești

 Se întâmplă
 Să continuie coșmarul

 Deoarece  nu dormi

Bocet

Și mi-e frig și ți-e frig și mă doare de noi

 Rătăciți și stingheri ne prelingem în ploi

 Și te strig, tu nu crezi că mă doare

 Și te-ntrebi la ce-mi trebuie soare

 Te iubesc și mă plâng și te plâng
 Rătăcită în ochiul tău stâng 

dimineți fără tine

 în lipsa ta

 cerul își plânge

 curcubeul

 septembrie moare
 la capăt de calendar

 e frig
 și nicio amintire
 să mă învelească

 doar norii aceia

 dar cu ei
 îmi va fi și mai frig
 în lipsa ta 

toamnă cu noi

 mi-e frig

 în toate oasele

 care ți-au recitat  pederost

 mângâierile

 cât ai lipsit

 mâinile mele
 nu pot rosti cuvinte
 în lipsa ta

 ploaia de azi
 mi-a răscolit toate himerele
 adormite în primăvară

 și toți nervii
 s-au făcut ghem
 în stomac

 mă doare
 știu că și pe tine

 off

 hai în brațe!