Poem de unul singur

Singur în poem

Rătăcesc printre litere

Nedeslușind sensul cuvintelor

Silabele m-au prins în vârtej

Nebănuite curgeri îmi înfundă urechile

Ce mare altitudine

Are și

Singurătatea asta

...

Sângerări albe Atrii Nesupuse clipelor Necuvinte scurse Între sistolă Și diastolă Ventricolul stâng Abia Mai suspină… Iubesc!

Fă-mi din clipă culoare

Sentimente extreme

Scurmă vise pustii

Definind anateme

Între clipe târzii

Cum în fulger se naște

Un crâmpei de lumină

Într-un suflet renaște

Doar Lumina divină

Fără muguri în floare

Nu simțim primăvară

Fă-mi din clipă culoare

Chiar de-ar fi să ne doară

Nu am loc

E atât de îngust

Nicio respirație nu pătrunde

Niciun gând

În spațiul acela

Pe care l-ai creat între mine și umbra ta

Se poate strecura

Cel mult

O lacrimă…

Rugă în apus

 

  în palide vise-ndrăznesc să mai zbor

 uitat este lutul deprins din călcâi

 mi-e marea și vântul un veșnic decor

 mireasmă albastră a zilei dintâi

 

 stă valul să cadă Lumina să piară

 albastrul coboară în văi de zenit

 și luna se stinge uitată impară

 cum viața devine ea însăși un mit

 

 apusul e rugă cu mâini tremurânde

 ce poartă pe ape divin curcubeu

 rodire în trupuri și inimi flămânde

 ofrandă sublimă Prea Bunului meu

 

Negarea negării

 

 Nu scriu despre soare

 Pentru că sunt Lumină

 

 Nu scriu despre flori

 Pentru că sunt

 Petală în care pământul își pune seva 

 Nu scriu despre iubire

 Pentru că sunt

 Iubire

  

eu

mai șterg o lacrimă

acopăr un rid

mă încăpățânez să nu iau aspirină

(n-am luat niciodată)

maschez neîmplinirea cu un zâmbet

dacă am cui să zâmbesc

n-am făcut fizioterapie

deși mi-am fracturat sufletul

de atâtea ori

cred că am inima întreagă

trăiesc…

EGOISM

Vouă v-am lăsat tot
Pentru mine am oprit
Neantul...

Știi…

Te-am urmat pretutindeni

am cules spinii cu tălpile mele

ca să nu te rănească pe tine

Când ți-a fost frig

mi-am smuls inima

și te-am învelit în sângele cald

al iubirii

Te-am hrănit zi de zi

așteptând să-ți fie foame de mine

desi…

de cele mai multe ori

hrana rămânea neatinsă

Te-am așteptat

când uitai …

ți-am spălat trupul

când alții te răneau până la sânge

Ți-am fost doctor

mamă

preot

ți-am fost tot ce poate fi o femeie

așteptând

să mă iubești

și tu…

haiku

Prea multe clipe 
Stinse-absurd anotimp 
Primăvara mea

Cromatică

Lumina

Paște câmpii de întuneric

Alb

Topit

Curcubeu fără culori

Viața…

Renăscând prin iubire

 

 Când nu mai credeam că iubirea există

 Când nu mai visam curcubeu sau culori

 Și încă vedeam cum lumea e tristă

 Că  viață  măsoară doar umbre de sori

 

 Când țipătul verde pierea în eter

 Cuprins de sămânța stelarilor poli

 Lipseau anotimpuri necurse din cer

 Și fără speranță pluteam  pe atoli

 

 O rază albastră trimisă de zei

 Stingând  neculoarea în sufletul trist

 Străpunge retina cu mii de scântei 

 Privesc la zenit iubesc și exist

Scrie-mi

Dacă într-o zi

Simți că tac

Scrie-mi

Amintește-mi să gust

Albastrul

Acolo unde zenitul

Cunună cerul

Și marea

Numără clipe

Sau valuri

Când se sparg la țărm

În lipsa mea

Și pescăruși

Cu aripi înroșite de zbor

Sau de soare

Scrie-mi

Unde se duc norii

Să-și verse ploile

Peste ce muguri însetați

Se revarsă lumina

Și cărui fir de iarbă

Îi e dor de talpa mea

Scrie-mi

Despre viață

Dacă într-o zi

Simți că tac

haiku

Picură clipe

Rouă pe cerul fraged

E primăvară

Iarnă…?

Mă arunci

Din nou

Pe gheața subțire a incertitudinii

Amintiri înghețate

Sedimentau albastrul

Visul picta multicolor

Picurii de lumină

Începusem să văd cerul

Printre atâtea ploi

Simțurile îndelung biciuite

Se dezmorţeau

Așteptam

Ultima primăvară

Am să vin într-o zi

Am să vin într-o zi

În alt loc

În alt timp

Decolând din suspin

Pentru noi anotimp

Pe un țărm însorit

Am să vin

Am să-ți spun

Cât de mult te-am iubit

În albastrul nebun

Am să vin

Curcubeu

Între ploile triste

Să ne cadă mereu

În priviri

Ametiste

Poate nu mai sunt eu

Poate nu mai exiști

Ne rămânem mereu

Curcubeu

Printre norii prea triști

Când o să vii?

Te-ai dăruit stelelor

Mai mult decât mie

Am așteptat la răscruce de galaxii

Să-ți număr pașii

În colțul unui soare

Mi s-a părut că-ți văd zâmbetul

Am ars până la scrum

Încercând să te găsesc

Mereu cenușă

Niciodată cald

Aripile-mi obosite

Tânjesc albastrul

Când o să vii… ?

Amalgam…

Amalgam…

De vise

Nedăruite nopții

Nici visele nu mai sunt ce au fost

Iubiri surogat ne colorează existența

Împărțim o pâine

Cu gust de celuloid

Mușcăm din ea înverșunat

Sperând că vom simți pământul

Până și lumina

Parcă vine din altă parte

Limba mestecă alte silabe

Cărora nu le deslușesc sensul

Pescărușii s-au culcat demult

Cerul nu mai e al lor…

Alte aripi ne colorează sensul

Opal...

Nu-mi găsesc locul nicăieri

Copil

Încrustat în vraja ierbii

Aromind visări cu astre

Ochi de opal în căutarea stelei-pereche

Nestavilitul dor care mă ridica din iarbă nopți la rând

Acolo undeva eram acasă

Aici doar fir de rouă

În cupa însetatei flori

Și mulțumeam pământului

Că m-a primit

Cum neastâmpăr gândul n-are

Prin vremuri am umblat din loc în loc

Sperând să aflu calea

Azi

Tot mai sper

Cu ochii către cer

Să aflu locul părăsit demult

O stea opal

Unde sufletul e acasă

Pe țărmul mării

Opal

Opal și eu…

Distribuie

De-aş fi putut

De-aș fi putut cânta luminii luna

Dansând în ploaie, veselă, mereu

Să fi rămas pe cale doar nebuna

Ce deschidea tristeţii curcubeu

De-aș fi putut ilumina o clipă

Din marea ta cu aștri și furtuni

Să fi găsit neliniştii aripă

La cel sărut aprins între genuni

De-aș fi putut întinde taina toată

Zâmbet să las iubirii căpătâi

Un giulgiu alb pe inimă curată

Îngemănare-a flăcării dintâi

Şi peste timp nesocotind imunde

Ce mantie de ger au îmbrăcat

Să cer să te reverşi a mă ascunde

Întâiule albastru preacurat