Nostalgie

Nostalgie 

Mi-e dor de zilele de vară 
Când alergam desculți prin vise 
Și ne scăldăm, a căta oară, 
În mări de șoapte interzise.

Mi-e dor de mâna ta fierbinte,
Ce-mi netezea pe frunte gândul
De dorul tău cel necuminte,
Trimis în taină, nopți de-a rândul.

Uneori

Uneori 


Uneori ne iubim sub clarul de lună, 
Alteori rătăcești într-o lume nebună. 
Uneori mai exist, însă nu vreau să fiu.
Alteori mă trezesc și te caut, pustiu.

Uneori mă rănesc într-un ciob de iubire.
Merg desculță prin timp, sângerând amintire.
Uneori mi-e ușor, alteori mi-este greu.
Uneori îmi ești nor, alteori, curcubeu.

Să nu mă cauți

Să nu mă cauți


Să nu mă cauți dacă-ți va fi greu,
Când geana nopții va rosti chemarea.
Îți voi rămâne-n vise curcubeu
Și nu vei ști dacă sunt eu, sau marea.


Să nu mă cauți, porțile-s închise.
Nu mai încap aducerile-aminte.
Îți voi rămâne punte peste vise,
Un gând absent, desprins din necuvinte.

Cine sunt eu…

Cine sunt eu…

cine sunt eu...un fulg de nea
desprins din ceruri ireale.
aș vrea s-adorm în palma ta, 
dar m-aș topi, m-aș destrăma,
de la căldura palmei tale


cine sunt eu...un curcubeu
în nopți albastre, boreale.
aș vrea să fiu în visul tău
și-acolo să rămân mereu...
în vis...și-n gândurile tale.

cine sunt eu... poate un țărm de mare
pe care te-ai pierdut, în drum spre veșnicie
un val aș vrea să fiu, sau, capătul de zare
să-ți fiu, în suflet, oază de răcoare
să-ți fiu... să-mi fii... iubire să ne fie .

......

....... 

am rămas 
lacrima 
închisă într-un timp 
niciodată al meu 
răsfoiesc 
doruri 
poate silabe 
niciodată poeme 
fără tine...

bună dimineața, Iubire!

vântul acesta 
aduce cu el 
zvon de aripi 
țipăt de pescăruș 
gust de sare 
pipăi norii 
în căutarea 
secundei albastre 
vântul acesta 
miroase a tine 
bună dimineața, Iubire! 

în rest…

în rest…

 sufletul meu

 poartă (încă)

 straiul de vineri

 un strop de fard

 să acopere dorul

 zâmbet

 mascând neliniști

 mantie albastră

 (sunt prea stângace

 să-ți spun 

 Te iubesc

 privindu-te în ochi)

 străveziu

 în rest…

 Iubire 

Astenie de primavara

 13

Se scutură din ceruri flori albe de cais,

 Ca visul meu albastru ce l-am crezut peren, 

 În locul tău, iubire, rămâne un abis, 

 Iar din acorduri tandre numai un trist refren. 

 Se scutură și norii în suflet de proscris. 

 Mai plange-un ochi în ceață, mai pleacă azi un tren, 

 Mai trece câte-un înger, în zbor, spre paradis. 

 Din simfonii albastre, rămâne-un trist refren.

promisiuni

promisiuni 
(silaba tu, cuvântul noi) 

și iarăși am să vin, în primăvară,
să te închin, iubire, la altar. 
cum printr-un vis lumina se strecoară,
am să te-ating, să-mi fie soare, iar .

și iar înmugurim, în dimineață, 
la ceas albastru, tăinuit de vise ,
când dorul și iubirile prind viață,
iar noi zburăm...secunde interzise .

și ne vom fi Lumina nepereche,
silaba tu, întreg cuvântul, noi.
două poeme într-o carte veche
ne-om răsfoi, fior în calde ploi.

bună dimineața, Iubire!

bună dimineața, Iubire! 

și iar te iubesc 
absent cuvânt 
silabă infinită 
cuprinsă între două respirații 
cum între două fâlfâiri de aripi 
stă curcubeul 
bună dimineața, iubire! 

mușcăm din el să ne colorăm dinții 
nu suport albul 
are gust de spital
așa că mușcăm cu îndârjire din curcubeu
poate ne colorează și visele
măcar
bună dimi, iubi!

când am uitat gustul curcubeului?
insipid părea albul
spital de suflete
poate în nopțile când ne credeam auroră boreală
și eram doar cer...gri
mai gri decât asfaltul
pe care ne tărâm trăirile
zi de zi...
cu tine am învățat gustul curcubeului
bună dimi, iubi!

noapte de vis cu tine

noapte de vis cu tine 

când luceafărul de ziuă duce luna la culcare 
de prin cer se-așterne-n taină dorul legănat de vise 
ca talazul ce sărută, unduind, un țărm de mare 
și ne poartă prin iubire,prin speranțele promise 
............................................. 

prea frumos m-alintă clipa 
prea frumos și tu m-alinți 
peste vis și-ntind aripa 
șoapte, ce mă scot din minți

bună dimineața, Iubire!

bună dimineața, Iubire!  


ne-am întâlnit 
secunde rătăcite 
la marginea timpului 
încercam să (re)întregim ora 
știi... 
până la urmă 
anotimpurile sunt 
doar jumătăți de singurătate 
hai să (ne) fim primăvară!

mi-au mai ramas aripi
pentru un zor
mi-a ramas zbor
pentru un cer
si un cer
pentru universul meu, tu
buna dimineata, univers!
buna dimineata, Iubire! 

ne-am agatat visele
de tampla lunii
ne leganam
doua soapte
doua aripi
un singur zbor
spre dimineata
Buna dimineata, Iubire!

bună dimineața, Iubire!

bună dimineața, Iubire! 
te cuprind 
între curcubeie 
așa simt... 
mi-ai transformat brațele 
în curcubeie 
în centru
noi
o singură inimă
Lumină
bună dimineața, Iubire!


traim clipa
in simfonii divine
o singura inima
acelasi ritm
o bataie tu
una eu
intregim respiratia
inspir eu
expir tu
o soapta tu
o silaba eu
acelasi gand
Te iubesc
Buna dimineata, Iubire! 

în loc de aripi mi-au crescut palmele tale

în loc de aripi mi-au crescut palmele tale

să-ţi fiu
primul gând
dimineaţa
prima raza
ce-ţi mângâie pleoapa
prima stea
în prima noapte
a unui nou început

prima silabă
a primului vers

umerii tăi au forma palmelor mele
curbura ulciorului
din roata olarului
nu ştiam că pot modela umeri
doar din cuvânt
până ai aparut
priveam lutul doar ca reflexia
cerului
pe tălpile sandalei
mă înşelam

nu există întâmplare

nu există întâmplare 

rătăceam 
fără țel 
prin viață 
obosită de zbor 
cu aripa frântă 
căutam... 
nu mai știu 
o frântură de cer 
o oază

într-o zi
am poposit
pe malul sufletului tău
fluviu albastru
m-ai cuprins între undele tale
spălându-mi tristețea
dintre aripi
și m-ai hrănit
cu speranță
speranța zborului în doi

eu, pescărusă
tu, fluviul meu albastru
cu speranța zborului...

cuvintele mele sunt bucuroase
ai apărut la uşa lor
încărcată
de lumina
tuturor aşteptărilor
aşa ţi-am spus
când mi-am lipit obrazul
de razele tale
bine-ai venit, lumină
anulează distanţă
şterge din calendare
orice noţiune temporală
şi încălzeşte-mi iarna

silaba tu, cuvântul noi

silaba tu, cuvântul noi

azi te voi învăţa zborul fără aripi
mă întrebi cum se poate aşa
şi îţi răspund că se poate
că orice este posibil în lumea asta
a magiei cuvântului
azi te voi învăţa respirarea silabei tu
în cuvântul noi
ca să poţi zbura trebuie 
să înveţi întâi respirările în doi

învață-mă!
sufletul meu rămăsese agățat
la marginea visului
era frig
uitase să zboare
uneori își amintea
minunea zborului în doi
şi-i era dor
numai că
singura lui aripă
rămăsese agățată
în iluzie
învață-mă!

natură moartă

natură moartă

două frunze uscate și-o cană cu vin. 
între noi depărtarea, albastru destin. 
două gânduri absente, plutind printre nori. 
două lacrimi albastre desprinse din sori.
două vieți paralele cu vise tangente,
intersecții de-o clipă, între file absente
două frunze uscate, o cană cu vin,
depărtarea...și noi...albastru destin...

Iertări

Iertări 

Tu iartă-mă iubite pentru toate
Ce nu ți-am fost, deși puteam să fiu. 
Te iert și eu, cât încă se mai poate.
Să ne iertăm, de nu e prea târziu. 

Venit-au păsări mari de întuneric
Să-mi sfârtece lumina din privire.
Hulpav să se hrănească , luciferic,
Din resturile noastre de iubire.

Să ne iertăm, cât arde lumânarea
Credinței și speranței, fără vină.
Chiar dacă noi am rătăcit cărarea,
Te iert acum și-ți dăruiesc lumină.

Taina (2)

Taina flăcărilor gemene (2) 

Eram culegători de stele 
În alte lumi, într-un alt timp. 
Creșteam luceferi și comete 
Și ne hrăneam, apoi, cu ele,
Nu cunoșteam ce-i foame, sete,
În al iubirii anotimp.

Și-am străbătut imense geruri.
Dar nu eram, nici tu, nici eu.
Eram doi fulgi, prelinși din ceruri,
În drumul lor, spre Prometeu.

Era atunci, în jur, lumină.
Și taină sfântă, feerie...
Pluteam, îngemănați în sferă,
Iubirea ne-mbrăca, divină...
Îți amintești? sau, efemeră
E clipa noastră-n poezie...

Taina flăcărilor gemene

Taina flăcărilor gemene 

Eu te iubesc de la-nceput de lume. 
Nedespărțiți, în altă emisferă, 
Eram un suflet, fără chip și nume, 
Ca două flăcări prinse într-o sferă.

Îngemănate, sărutam Lumina,
Plutind către Iubirea absolută.
Ne-mpărtășeam cu pura și divina 
Taină a lumii, încă nenăscută.

Și te-am iubit în fiecare viață,
La margini de clipă, la capăt de cer.
Te-am căutat rătăcită în ceață.
Și-ai venit întregind al vieții mister.