Scrisori de iubire

 Adu-mi aminte cum începe zborul,
 În care timp redecorăm aripa.
 În care viață ne ajunge clipa.
 În care gând ne întregim decorul.

 Adu-mi aminte, norii-s trecători.
 Un cer albastru vom trăi mereu,
 Pictat ades cu stropi de curcubeu,
 Dacă vom ști să ne trăim, în zori.

 Ți-aduc aminte, rătăcim destine,
 Când sufletul ne cheamă înapoi.
 Albaștri, triști și îngerii din noi,
 Picaj vremelnic, bântuind ruine.

 Să nu te-ntuneci, de mă pierzi vreodată.
 Voi fi un punct, pe hartă, intr-un timp.
 Tu, caută iubirii anotimp,
 Un eu și tu, o dragoste curată.

Rugă (pentru iubire)

Și clipa vrea să-mi ceară socoteală,
Cum am trăit, nesocotind secunde.
Nu-i timp în care eu mă pot ascunde,
Încerc o rugă, plină de sfială.

Mă iartă, Doamne, c-am dormit prin veacuri
Cu ore de-mprumut m-am îmbrăcat.
Iubeam iubirea fără de păcat
In vis tot mai speram să fie leacuri.

Am irosit atâtea taine sfinte,
Iubirii încercând să-i aflu taina.
Un suflet pur, în ghimpi găsit-a haina.
Cu nori în suflet, azi, te rog fierbinte:

Mă iartă c-am trăit nevrednicie,
Când îmi doream doar vrednică să fiu.
Eu, fir de stea, pieire în pustiu
Ce-ar fi dorit, iubirii, veșnicie.

Despre mare (și nu numai)

 Ne trecem cu norii, rămânem cu valul,
 Firave luciri străvezii, de lumină,
 Purtate în vals unduit de verbină,
 Dantele de lacrimi, ce sfâșie malul.

 Ne-alungă uitarea în zările reci.
 Speranța plutește pe nori fumurii.
 Nu-s aripi în zare să-mi spună că vii.
 Doar valul și marea mai scurmă poteci.

 Și-mi pare că cerul se-nchină la mare,
 Corabie ninsă cu flori pe catarg,
 Pe-altarul de unde plutind a chemare

Așteaptă albastrul să vină din larg,
Iubirii divine, celestă-nchinare
Și rugi vălurind ce la țărmuri se sparg.

Eu fără Eu (exercițiu)

 Colț de cer
 Albastru sfânt
 Răsărit în dimineață
 Spală
 Roua din cuvânt
 Lasă visul
 Fără ceață

 Peste doruri
 Pune clipa
 Cu balsam vindecător
 Strânge veacuri
 Din risipa
 Unui suflet
 Trecător

Legată la ochi

 Am sublimat curcubeul
 Dar clipa
 Își refuza curgerea în beznă

 Legată la ochi
 Am crezut că mă pot ascunde
 În iarba înaltă a deznădejdii
 Crescută pe nesimțite
 Între gânduri

 Am pipăit fiecare culoare
 Legată la ochi
 Rece-cald
 Indiferență

 Fierbinte
 Gheață
 Furtună
 Ploi
 Biciuind neîncrederea cuibărită
 Acolo
 În adânc
 Unde nu ajunge niciodată
 Sonda celor care fac prospecțiuni
 (psiho-geologice)

 Legată la ochi
 Am pipăit
 Un zâmbet
 Și atunci

 Am zâmbit
 Luminii
 (iubirii)

Am ținut în palme veșnicia...

 Pasăre fără aripi

 Palme arse
 De singurătate

 Cu simțul tactil abolit
 Incapabile să se desfete
 Cu mătasea eternității

 Am ținut în palme veșnicia
 Trilul păsării fără aripi
 S-a disipat
 Înainte de  a ajunge la timpanele ferecate
 Doar inima
 Auzise o frântură de vers
 Legată și ea
 Cu lanțurile amare ale dezamăgirii
 Incapabilă să îmbrățișeze
 Pasărea

 Am ținut în palme veșnicia
 Eu suflet orb
 Nu am știut
 Să trăiesc
 Clipa…

Armonii

 Îți culegeam sunetele de pe buze

 Unul câte unul

 Consoane
 Vocale
  Treceau de-a valma

 Nicio silabă nu îndrăznea să apară
 În furtuna aceea de gânduri

 De sânge
 Pulsând în tâmpla dreaptă
 De viață
 Pulsând
 În inimă

 De…
 Ceva
 (nu știu ce)
 Pulsând
 Dincolo de centrul ființei
 (acolo unde unii spun că ar fi sufletul)

 Mă simțeam un punct
 Pierdut în universul acela
 Prea plin de poezie

Știi …

 Cum se naște Lumina?

 Iei un suflet
 Îi măsori distanța
 Dintre două gânduri

 Apoi
 Înmulțești infinitul Iubirii
 Cu zero absolut
 Unde nici secundele nu îndrăznesc să clipească

 Rezultatul îl împarți la doi

 Apoi aduni gândurile
 Sau distanțele
 Ori sufletul…

 Niciodată n-am fost bună la matematică
 Lumina se naște oricum
 Numai eu
 Încă mai caut legile
 Iubirii...

Încă …

 Visez albastru

 Dar nu mai văd capătul curcubeului
 Nici îngerii nu-mi mai șoptesc
 Deși
 Poate chiar îngerii îmi șoptesc asta

 Între ceruri gri
 Uneori
 Se prelinge un fir de lumină

 Așteptăm hazardul
 Să ne amestece în supa
 Eternității

 De-a valma
 Noi
 Care n-am înțeles
 Că lipsește o virgulă
 Din destin

Noi și Lumina

 Ades  am sperat
 Că te voi întâlni

 La margine de cuvânt
 Două sunete
 Îmbrățișate în silabă

 Să plutim
 Să ne naștem din nou
 În același vers
 Fremătând
 Prea plin de iubire

 Să respirăm
 Profetica lumină
 Intro celestă îmbrățișare

 Gândind în limbajul
 Universal
 Al iubirii

mi-aș dori

 o secundă

 să-mi culc tâmpla

 pe liniște

 un răsărit
 cu mine

 un val
 doar cu țipetele
 pescărușilor

 o clipă
 în care să mă simt frumoasă
 doar pentru mine

 o clipă a mea
 te rog
 Doamne! 

Nu mai știu în ce limbă să-ți îmbrac tăcerea

 Aș fi vrut să-mi acopăr ochii
 Tu să taci

 Să respirăm același hiatus
 Goliți de gânduri

 Când secundele se rostogolesc
 Dincolo de înțelegere
 Intrun timp
 Niciodată al nostru
 Visat de amândoi

 Phoenicși fără aripi
 Pictați în ultima clipă

 Visată…

 Niciodată a noastră …

În țara …

 Unde nu se întâmplă nimic

 Niciodată

 A poposit
 Un cerșetor de vise

 Era obosit
 Însetat
 Și desculț

 Alergase prin soare
 Prin munții de ură
 Prin mlaștini acide
 Unde întunericul
 Își creștea lianele deznădejdii

 Cândva
 Își făurise încălțări
 Frumoase
 Din ultimele iluzii nepierdute

 O vreme l-au însoțit la drum
 Dar
( ca orice iluzie )
 Într-o zi
 S-au destrămat

 Cu spinii în suflet
 Pășea inocent
 Cerșind câte-un gând
 O fărâmă de vis
 Un strop de iubire
 Un zâmbet…

 În țara
 Unde nu se întâmplă nimic
 Niciodată
 Oamenii purtau măști
 Aveau urechile astupate
 Cu ignoranță
 Și ochii
 Acoperiți cu vălul
 Minciunii

 N-au văzut niciodată
 Mâna întinsă a cerșetorului de vise

 Nu l-au auzit
 Cerșind
 Speranța…

terapie intensivă

 în lipsa ta
 mi-am creat o lume
 care să umple spațiile
 între sistolă
 și diastolă

 inima
 a început să bată mai rar
 însă destul
 cât să pot respira
 în lipsa ta

 azi
 ai revenit
 pregătit
 pentru operația pe cord deschis

 sper că ai adus 
 trusa
 pentru transfuzii

 cu iubire

Camătă (din iubire)

                 

 Prea multe cuvinte se-adună-n tăceri
 Și numai uitare e-n sufletul tău.
 Se-ntunecă visul, nu știi ce-a fost ieri.
 Te-ascunzi în silabe, opace, mereu.

 Ți-aș vinde un leac, s-alunge toți norii,
 O ploaie, să spele rugina din noi.
 O rază de soare, să-ți vindece zorii,
 Un strop de lumină, în ziua de joi.

 Aș da cu-mprumut o fărâmă de cer,
 Albastrul din noi, sărutat de zenit.
 Un munte, cu piscuri sculptate de ger
 Și marea și valul și tot ce-am iubit.

 Nu-mi trebuie plată, nu vreau un răspuns.
 Să știu că ți-e bine…și-mi este de-ajuns.

Să pleci...

 Să rămâi ...

 La ce bun

 Atâtea întrebări

 Știai deja
 Că-ți pare rău

 Erai aici
 Cu sufletul dincolo

 Am tăcut
 Orice cuvânt
 Era un nonsens
 Îți părea rău
 Că nu ești acolo

 În gara asta ruginită
 Trenurile circulă oricum
 După un orar numai de ele știut

 Nu există birou de informații
 Nici  măcar un ceas nu se ostenește să arate ora exactă

 Acarul se zbate uneori
 Să ghicească sensurile
 Din care vor veni accelerate
 Pline cu gânduri
 
 Doar ele
 Întrerup arar
 Liniștea florilor  crescute la întâmplare

Degeaba  incerc să-ți explic
 În gara asta
 Nu oprește niciun tren
 Niciodată...

  

Dacă…

 Mâine

 Dumnezeu ar stinge lumina

 Probabil că mi-aș pierde toate gândurile

 Răspândite în eter

 Nu le-am scris niciodată pe hârtie

 Le-am lăsat să zboare

 Dacă

 Mâine 

 Dumnezeu ar stinge lumina

 Aș pierde toate silabele

 Ce le-am vrut poezie

 Nu le-am scris niciodată pe hârtie

 Le-am lăsat să zboare

 De fapt

 Cine ar mai putea  citi o hârtie

 Dacă 

 Mâine

 Dumnezeu ar stinge lumina 

Destin

 (viață)
 (rugă)

 Câte-o lacrimă mai cade

 Răscolind prin amintiri.
 Din trecutele iubiri,
 Au rămas doar umbre fade.

 Mi-am dorit eternitate,
 Într-o clipă de delir.
 Tâmpla lunii-am uns cu mir,
 Tot sperând că se mai poate.

 Strop de cer, albastre vise,
 Mugur cald în primăveri.
 Toate astea au fost ieri.
 Azi îmi sunt ca interzise.

 Plec grumazul și mă-nclin
 Sub povara clipei grele.
 Doamne,apără de rele
 Și sfârșește al meu chin! 

Destin

 (rugă)
 (viață)
 (suflet)

 Nu pot să lepăd haina asta slută.
 Cu multe vrăji urzeala e țesută.
 M-am învățat să beau prea mult amar.
 E prea târziu s-o lepăd, e-n zadar!

 O viață-ntreagă am sperat la bine
 Și am visat mereu la zări senine.
 Un zbor, în vis, am încercat ades,
 Dar numai aripi frânte am cules.

 De-atâtea ori,  făptura mea firavă
 Cădea-n genuchi, răpusă de otravă.
 Ducea o cruce mult prea greu de dus,
 Cu mâinile întinse spre Iisus.

 Și n-am cerut scutire de corvoadă.
 Doar pace, de se poate, drept dovadă,
 Că vreau să port aceeași haină slută,
 Așa…  cu tot ce fost-a ea țesută… 

Dumnezeu ne iubește

 uneori 
 ne trimite silabe

 în loc de îngeri

 le văd curgând

 pătrund prin creștet
 invadează întreaga făptură

 le simt în fiecare celulă

 și cald
 și rece
 viscol
 sau arșiță

 doar le culeg
 și le aștern
 cuminte
 pe hârtie

 în rugă-poezie