revelații

 eu

 și marea

 ținem în palme

 sufetul tău

 îmi arăți
 infinitul

 ai plecat
 mult prea devreme
 n-ai  îmbrățișat-o

 o privești de acolo

 chemarea
 mi-ai lăsat-o mie

 de aceea
 iubesc marea…

…………………….
revelații
 (dedicat surorii mele,VICTORIA, născută cu un an înaintea mea și plecată imediat… )

poezie...

 bucăți de suflet

 se desprind
  împerecheate

 îmbrățișate
 încrucișate
 albe

 nu conteaza
 important este  sufletul

…dansând
Poezie…

când au aripi cuvintele… ?

 te-am întrebat

 de ce au cuvintele

  aripi

 sunt ale tale
 mi-ai spus
 lasă-le  să zboare

 șoaptei
 i-a  trebuit
 o eternitate

cromatică

 în cer 

 prea mult alb 

  
 norii își năruie 
 catargele 

 cum sufletul 
 speranțele 
  
 nu-mi vorbi 
 despre  ploi 

 port în suflet 
 curcubeie 

Dacă …

 

 Dacă tu ai fi vrut să mă naști în poem,

 Mai presus de cuvinte, aproape de nori,

 Ți-aș fi spus că în suflet îmi cântă viori

 Și doresc dezlegarea din vechiul blestem.

 

 Dacă sufletul tău m-a visat în culori,

 Între veghe și somn rătăcind pe ascuns,

 Unde visul e taină și dor nepătruns,

 Ai fi stat, să-mi săruți primăvara în zori.

 

 De-aș fi fost curcubeu, răsărit între ploi,

 Cum spuneai deseori, sărutând depărtarea,

 Ne-am fi fost  infinit, eu nisipul, tu marea

 Învelindu-ne tandru cu iubirea din noi

 

 Dar n-ai fost, nu ne-am fost,nici măcar o silabă,

 Un poem fără rost, scris de valuri  în grabă.

Silabe albastre-final

 

 Nu-ți cer să-mi fii

 Uneori viața asta ne încurcă jocurile

 

 Când credeam că îmi ești

 Te risipeai

 În prea multe silabe

 

 Niciuna albastră

 

 Poate

 Îți amintești

 

 Delirul acela când mă credeam tu

 Și eram

 Doar o libelulă

 În insectar

 

 Ar trebui să deschizi un muzeu

 În care să-ți expui  trofeele

 

 Mii de de aripi

 Curcubeu ars

 Pe altarul iluziei

 

 Probabil că așa te hrănești

 

 Zborul tău

 Altă iluzie

 

 Se pare că au câștigat lacrimile

 Eu n-am avut destule 

 

 

deziluzii

 

 nu ți-am mai scris de mult o poezie,

  pictând cuvântul în silabe-albaste

 culese-n zbor de dincolo de astre,

 la  ceas târziu, când ora este vie

 

 te las  să zbori, deși mi-e greu, iubite.

 mi-s  pașii-mpiedicati în clipa-aceea

 când începutul scris-a epopeea,

 ce ne-a purtat pe căi nebănuite .

 

 

 să nu mă-ntrebi  de ce mă cheamă norii,

 de ce-mi ridic privirea către cer,

 de ce te chem și în zadar mai sper

 crezând în vise stinse, iluzorii.

 

 n-am să-ți răspund, așa a fost menirea

 în altă viață vom găsi iubirea

Flăcări gemene

 Chiar dacă, uneori, mă vei minți, 

 Deși-ți cunosc și gândurile-ascunse, 

 Prin flăcări-taine, încă nepătrunse, 

 Noi yin și yang, de-a pururea vom fi. 

  

 Din ploaie vom culege curcubeu 

 Și ne vor crește aripi în furtună. 

 În lumea asta tristă și nebună 

 Vom fi doar noi, doar noi și Dumnezeu! 

  

  

 Și poate, într-o clipă de Lumină, 

 Ne-or cununa și Cerul și Pământul. 

 Să ne rugăm, împreunați, la Sfântul, 

 Să se-mplinească voia Sa, Divină! 

Flăcări gemene

 Și astăzi te iubesc în dimineață,

 Prima silabă, 'ntâiul meu cuvânt,

 Îmi amintesc de vechiul legământ,

 Chiar dacă va rămâne o postfață.

 Ne-am alergat, cândva, prin curcubeie

 Și printre stele ne-am îngemănat,

 Iubire pură, fără de păcat,

 Din care a  rămas doar o scânteie.

 Ne-am despărțit de tot ce-i îngeresc.

 Mai ai curaj să simți îngemănarea?

 De nu, va mai rămâne doar candoarea,

 Din veșnicul și primul te iubesc.

te caut ...

când închid pleoapa 
peste colțul tău de cer 

zbor cu pescărușii 
țip albastru 
odată cu ei

te caut ...

căutam

căutam 
un capăt de curcubeu

ochiul neputincios 
a lăsat loc sufletului 

sufletul a orbit
la fel și pescărușul

a rămas visul…

Silabe albastre

La câte stele să te mai închin, 
Când tot albastrul moare împrejur. 
Chiar dac-ar fi un strop din cer să fur, 
Tu n-ai veni, nici eu n-am să mai vin.


Iubirea asta, tristă supernovă,
A luminat în haos, o secundă.
Eu o vedeam duioasă și profundă.
Tu, doar un vânt, ce bate de la provă.

...primăvară ?

încondeiem 
vise 
la capăt de cer 
oare 
unde ți-ai ascuns mugurii 
primăvară ?

martie

martie

cer de martie-n furtună 
plâns de ploi, albastru stins 
printre nori de necuprins 
numai eu alerg, nebună


un biet puf de păpădie
prins cu dorul subsuori
rouă-n pleoape, adeseori
numai vântul mă mai știe


fir de gând în suflet trist
rătăcit în miez de noapte
vreau s-ademenesc cu șoapte
luna ta de ametist

e frig

e frig

 până și

 curcubeul

 a înghețat

 la margine de timp

 nerostiri

 glaciale

 i-au sfârtecat culorile

 explodând

 în infinite nuanțe

 de frig

primăvara asta

primăvara asta 
vântul mușcă din petale 
abia inmugurisem 
după ere 
de singurătate 

s-a ofilit și magnolia 
-o ador 
are culoarea 
sufletului tău 
când zâmbești-

nici zborul
nu mai e zbor
e un picaj în zig-zag
spre mâine

unii se lasă purtați de val
noi
de vânt

unde naiba
sunt cuvintele,
iubi?

BUNA DIMINEATA....

am crezut 
că sunt puternică 

sunt doar
un biet puf de păpădie

de-ar veni odată vântul!

uneori

uneori 
demonii tăi
au chef de joacă
vin pe ascuns
și suflă peste puzzle-ul nostru
știi tu..
acela pe care l-am construit
din bucăți de suflet


mi-e greu
să le adun în fiecare zi
de una singură
tu
locuiești departe
pe tărâmul poeziei…

cheamă-ți demonii, iubi!
e dimineață

Renegare

Mai presărăm și azi nisip în soare 
Să îngropăm iubirile de ieri 
Poate așa uita-v-om ce ne doare 
Și-om răsări, din nou, în primăveri 


Mai strângem cărămizi de prin ruine 

Păreri de rău, din sufletul întreg
Dar n-aș putea, nici dacă-aș ști că vine
Să-mbrățișez, când astăzi eu reneg

Nu-ți cer...

Nu-ți cer secunde date înapoi. 
Azi știu că nu mai pot s-ajung la tine. 
Nici veri, când ne scăldau albastre ploi. 
Și mai visam, la dimineți senine. 

Nu-ți cer nimic, eu doar aștept să vii
Un strop de apa, în cuvânt de foc .
Să luminezi în nopțile pustii
Pe cerul meu umbrit de nenoroc .