Vis de înger

Tu, înger hoinar prin soare și vânt,

Ce dulce-i popasul în cuibul de stele!

Oprește-te-o clipă din zborul-avânt

Și zboară spre mine și visele mele!

Rămâi ! Și în taină, suav, luminează

A nopții adâncă și grea neființă!

Hai, ia-mă de mână, trimite-mi o rază

Și lasă în mine un strop de dorință!

Căci dorul e unul! Și doare de dor!

E dorul de casă, venit de departe!

Și dorul de stele mă-ndeamna să zbor

Spre pragul adânc dintre viață și moarte!

Rugă

Mă înfirip din vise de Lumină

Cu mâinile întinse către astre.

În mută implorare spre Divină

Și Sfântă Maică-a pătimirii noastre.

Nu-i cer nimic din ce i-aș putea cere!

Nu pentru mine plâng și înalț rugi!

Ci pentru voi, cei ce trăiți în fiere

Și nu vă pasă de omor de prunci!

Te roagă, Maică, pentru noi la Domnul!

Să-ntoarcă -a lumii mare stricăciune!

Tu astăzi la copii veghează somnul.

Căci ne aflăm pe margini de genune.

VIS ALBASTRU

AZI....SUFLETUL MEU,PLUTESTE DEPARTE...

PLUTESTE....UNDEVA...APROAPE DE MARTE...

IL CHEAMA ALBASTRUL, DE NORI NEATINS...

AR VREA SA CUPRINDA AL SAU NECUPRINS...

SI PACEA SUBLIMA,TESUTA DE ASTRE...

INVALUIE ZBORUL DE ARIPI ALBASTRE...

PLUTESC IN IUBIRE...MA-NALT IN LUMINA...

IMI PICURA-N SUFLET, TRAIREA DIVINA....

Marea mea iubire,marea...

Cu valuri albe,ma alinta marea
Impodobind nisipul cu trofee...
As vrea in gene s-o cuprind..si zarea
Sa-mi joace-n pleoape mii de curcubee

Mi-e dor de valul ce-mi cuprinde fata
In calda-mbratisare murmurata....
Si de suras de raze,dimineata
Rasfrante lin, in unda tremurata

Mi-e dor de vesnicia dintre maluri
As vrea sa fiu,doar capatul de zare
Un val sa fiu,doar unul dintre valuri
Sa fiu a ta, sa fiu cu tine,mare!

Vis

Aproape-departe, în nopțile albe,

Când doare retina și ceasu-i confuz

Adun la piept norii, vremelnice salbe,

Să-mi plouă cu doruri,amurgul difuz.

În nopțile albe, departe-aproape,

Frânturi de silabă în gânduri se sparg.

Vise păgâne se îngână sub pleoape,

Fantasme albastre, pierdute în larg.

Aproape-departe doar gândul mă poartă,

Sfidând depărtarea și anii-lumină,

Spre lumi nezidite și albe pe hartă,

Spre steaua albastră,spre viața divină.

Dor...

Ce dor nebun mi-alungă și liniștea din gânduri...

Când blânda inserare îmbrățișează zărea...

Aș vrea să-mi strig, în taină,iubirea printre rânduri,

Să-ți spun că tu, în vise, mi-ai readus culoarea

Ce dor nebun mi-alungă și visul de sub pleoape...

Să-mi pună-n loc șiraguri de perle opaline....

Aș vrea să vii,iubire,...dar tu nu ești aproape...

Și-mbratisez doar norii...fereastra către tine..

Mi-e dor de clipa-aceea, sculptată în tăcere...

În care-am strâns oceane.. imense de iubire....

De palma-ți, ce respiră..suavă mângâiere...

De gura, ce-nfloreste...surâs de fericire...

REGASIRE

Din netimp am venit sa te caut pe tine.

Printre sori si luceferi ratacind indelung.

Biet hoinar,pribegind,ca si dorul din mine,

Cu speranta faclie ,la tine s-ajung.

Te-am pierdut printre clipe,netraind uneori,

Ascunzand amintirea in absente de gand.

Imbatandu-mi simtirea cu false licori,

Ratacindu-ma-n ceata,desculta ,plangand.

Te-am zarit printre astre,cometa albastra.

Cautai ,ca si mine paradisul pierdut,

Amintindu-mi ca e, doar in inima noastra,

Regasit in Lumina unui nou inceput.

Te-am cuprins intre ganduri,inefabil ecou,

Tresarind cu uimire…aproape plangand…

Si-am stiut ca esti tu..langa mine din nou.

Si-ai venit, sa-mi raspunzi,la chemarea din gand!

Suflet de copac

Mi-ncărunțesc, a flăcări, pe la tâmple,

Podoabele crescute peste vară.

Cu lacrimi-frunze sufletu-mi se umple,

Sărutul brumei reci mă înfioară.

Chiar dacă sufletul mi-e galben-ruginiu

Și îmi dezbrac, încet, al meu veșmânt,

De-o vesnicie sunt tot tânăr, încă viu

Și-n armonia de culori, mai cânt.

Regasire

M-am rătăcit pe cale...și e ceață...

Mi-e sufletul desculț și-nfrigurat,

Cu mâini întinse către dimineață

Pășesc prin roua fără de păcat.

Nu-mi pasă de a pietrelor tăișuri

Și nici de bezna grea, ce o străbat.

Mi-s tălpile zdrobite de suișuri,

Dar știu că mai am, încă, de luptat.

Nu-s singură pe drumul către zori.

Un umăr cald, ce-l simt mereu aproape,

În bezna sfâșiată de culori,

Mă trece lin, pe puntea dintre ape.

...vis albastru....

te iau cu mine-n paradis,

în lumea cu albastre vise.

te voi purta,cum ți-am promis,

prin căi lactee interzise...

vom poposi pe câte-o stea

albastră ca închipuirea

și ți-o voi da,căci e a ta..

îți cer ,în schimb,doar fericirea

și-n noapte,obosiți de zbor,

când doar luceferi mai sclipesc,

iar stelele-mi aștern covor,

voi spune,simplu,te iubesc!

Stea albastra

Ce să mai cred? Când steaua ta albastră,

Revine iar, în câmpul meu astral!

Pot să mai cred în regăsirea noastră,

Pe-o nouă stea, mai pură, de opal?

N-am să mai cred în visele deșarte,

Răpuse-apoi de clipele ce mor

Si voi deschide-o noua filă-n carte,

Voi reveni, la vechiul nostru zbor.

Voi sublima secundele-n uitare,

Voi dilata și punctele în spații,

Dar vei putea din nou, tu oare,

Să mai rezolvi, IUBIREA-n ecuații?

Albastru..

Daca ti-e dor de aripa albastra

Ce-ti parfuma secunda,uneori,

Indreapta-ti zborul catre steaua noastra

Opal, pierduta dincolo de sori...

Vei regasi acelasi vis albastru

Ramas,cuminte-n blanda asteptare,

Cu dorul risipit pe-un colt de astru,

Cu strigat mut,in dulcea lui chemare.

Din necuvant s-a intrupat Iubirea

Ce astazi se transforma in cuvant

Un vis albastru-si cauta-mplinirea

Acolo-n cer si-aici,pe-acest pamant.

Nu mai incap cuvinte intre noi

Ne-am regasit,in doua necuvinte

Atat de vechi...si azi,atat de noi,

Inscrise-n cartea vietii...dinainte.

Dor

O secundă cu tine să stau mai aproape.

Și îngeri din stele deschid a lor pleoape,

Privind spre pământ cu aripi deschise,

Știind că-ntre noi există iubire și vise...

O secundă cu tine e tot ce-mi doresc,

În șoapte de îngeri să-ți spun te iubesc.

Să gust din parfumul iubirii divine,

Să zbor către astre, iubire, cu tine.

O secundă albastră, parfumată cu dor,

Retraita aievea, cu dulce fior.

Nestemată, păstrată în sufletul pur,

Amintire de aripi muiate-n azur.

O secundă, topită în iubire de jar,

Îmi face din suflet un sacru altar.

Ard flăcări, a jertfă, în inima mea.

Le stinge, iubite, cu rouă de stea.

Chemare

Unde să zbor, iubitul meu spre tine?

În care lumi nebune te găsesc?

Ți-am fost alături când nu ți-a fost bine,

Iar azi, îți spun, din nou, că te iubesc!

Mi-ai dăltuit în suflet curcubee

Ce nu le-au stins nici urmele de nori.

Mi-ai presărat doar flori în căi lactee

Și am cules numai iubire-n zori.

Și azi, în vis, iubirea mea te cheamă,

Să împlinim al sorții necuvant...

În zori de zi, când visul se destrăma,

Iubire îți trimit, pe-un fir de vânt...

Tacere...

departarea ma ucide

cand tu taci si eu vorbesc...

stii ca n-am buze perfide...

si mai stii..ca te iubesc...

stii ca astazi,doar trecutul

este stavila-ntre noi !

ne umbreste inceputul

si mi-aduce-n gene ploi

nu mai speri in regasire?

a murit iubirea noastra?

eu...tot cred in nemurire,

stea albastra,stea albastra...

Atingeri

atingeri în vise,

secunde promise,

întrebări

sub

pleoapele grele

eu... tu...

două vieți paralele

cu vise tangente

oglindite în cristalul

virtual

tu,

curcubeu,explodezi

în mii de trăiri

nepermise

eu,

adiere de gând,

șoaptă curmată

la margine de vis

noi,

sfere de speranță

plutim în gânduri

transparente

vise ardente

Am vrut

Am vrut să-ți dăruiesc cândva,

Albastrul cerului senin,

Să îl aștern pe fruntea ta,

Pe gura, cu surâs divin.

Dar tu n-ai înțeles mesajul

Albastrului cu gust de nor.

Și nici nu ai avut curajul,

Să te înalți cu mine-n zbor.

Atunci rămâi privind în zare,

Cum zbor de îngeri mă-nconjoară,

Iar stelele-mi deschid cărare,

Să te privesc, ultima oară...

Tu...

te reclădesc din razele de lună,

când visul dulce mi te-aduce-aproape

și-aș vrea să mă săruți de noapte bună

și să-mi rămâi, minunea de sub pleoape.

te reclădesc din boabele de rouă,

ce-mi spală fața cu lumină-n zori

când sufletu-mi îmbrac în haină nouă,

să zbor din nou, să te aștept... să zbori.

te reclădesc din razele de soare,

lumina ta și-a lui îmi sunt totuna,

îmi ești lumină, oază de răcoare,

minune-mi ești...și pentru totdeauna.

te reclădesc din nou când noaptea vine,

din fir de stea prelinsă peste ape,

să-mi fii aproape, să mai fiu cu tine,

să-mi fii minune, visul de sub pleoape.

De-aș fi știut...

de-aș fi știut cât de adâncă-i marea

din ochii tăi... și cât de-nșelătoare

aș fi rămas cuminte-n așteptarea

corabiei, pierdută-n depărtare...

m-am aruncat în valul de dorință

din ochii tăi ce scânteiau în noapte

și n-am știut că e nesăbuință...

și doar sirene...mai cântau în șoapte

Tandrețe

aș vrea să-ți mângâi fruntea

cu un sărut iubire

s-o dezgolesc de lacrimi

de orice amintire

rămână doar lumina

să izvorască lin

sublimă frumusețe

în sufletul divin

aș vrea să-ți mângâi tâmpla

când dormi și tu nu știi

s-o dezgolesc de gânduri

de visele-ți pustii

rămână doar seninul

albastru în privire

și inocența-mi pură

ce-ți va purta iubire