Silabe albastre

luni, 28 aprilie 2014

Flăcări gemene

Chiar dacă, uneori, mă vei minți,

Deși-ți cunosc și gândurile-ascunse,

Prin flăcări-taine, încă nepătrunse,

Noi yin și yang, de-a pururea vom fi.

Din ploaie vom culege curcubeu

Și ne vor crește aripi în furtună.

În lumea asta tristă și nebună

Vom fi doar noi, doar noi și Dumnezeu!

Și poate, într-o clipă de Lumină,

Ne-or cununa și Cerul și Pământul.

Să ne rugăm, împreunați, la Sfântul,

Să se-mplinească voia Sa, Divină!

Flăcări gemene

Și astăzi te iubesc în dimineață,

Prima silabă, 'ntâiul meu cuvânt,

Îmi amintesc de vechiul legământ,

Chiar dacă va rămâne o postfață.

Ne-am alergat, cândva, prin curcubeie

Și printre stele ne-am îngemănat,

Iubire pură, fără de păcat,

Din care a rămas doar o scânteie.

Ne-am despărțit de tot ce-i îngeresc.

Mai ai curaj să simți îngemănarea?

De nu, va mai rămâne doar candoarea,

Din veșnicul și primul te iubesc.

joi, 17 aprilie 2014

te caut ...

când închid pleoapa
peste colțul tău de cer

zbor cu pescărușii
țip albastru
odată cu ei

te caut ...

căutam

căutam
un capăt de curcubeu

ochiul neputincios
a lăsat loc sufletului

sufletul a orbit
la fel și pescărușul

a rămas visul…

La câte stele să te mai închin,
Când tot albastrul moare împrejur.
Chiar dac-ar fi un strop din cer să fur,
Tu n-ai veni, nici eu n-am să mai vin.

Iubirea asta, tristă supernovă,
A luminat în haos, o secundă.
Eu o vedeam duioasă și profundă.
Tu, doar un vânt, ce bate de la provă.

luni, 14 aprilie 2014

...primăvară ?

încondeiem
vise
la capăt de cer
oare
unde ți-ai ascuns mugurii
primăvară ?

martie

martie

cer de martie-n furtună
plâns de ploi, albastru stins
printre nori de necuprins
numai eu alerg, nebună

un biet puf de păpădie
prins cu dorul subsuori
rouă-n pleoape, adeseori
numai vântul mă mai știe

fir de gând în suflet trist
rătăcit în miez de noapte
vreau s-ademenesc cu șoapte
luna ta de ametist

e frig

până și

curcubeul

a înghețat

la margine de timp

nerostiri

glaciale

i-au sfârtecat culorile

explodând

în infinite nuanțe

de frig

primăvara asta

primăvara asta
vântul mușcă din petale
abia inmugurisem
după ere
de singurătate

s-a ofilit și magnolia
-o ador
are culoarea
sufletului tău
când zâmbești-

nici zborul
nu mai e zbor
e un picaj în zig-zag
spre mâine

unii se lasă purtați de val
noi
de vânt

unde naiba
sunt cuvintele,
iubi?

BUNA DIMINEATA....

am crezut
că sunt puternică

sunt doar
un biet puf de păpădie

de-ar veni odată vântul!

uneori

uneori
demonii tăi
au chef de joacă
vin pe ascuns
și suflă peste puzzle-ul nostru
știi tu..
acela pe care l-am construit
din bucăți de suflet

mi-e greu
să le adun în fiecare zi
de una singură
tu
locuiești departe
pe tărâmul poeziei…

cheamă-ți demonii, iubi!
e dimineață

Renegare

Mai presărăm și azi nisip în soare
Să îngropăm iubirile de ieri
Poate așa uita-v-om ce ne doare
Și-om răsări, din nou, în primăveri

Mai strângem cărămizi de prin ruine

Păreri de rău, din sufletul întreg
Dar n-aș putea, nici dacă-aș ști că vine
Să-mbrățișez, când astăzi eu reneg

Nu-ți cer...

Nu-ți cer secunde date înapoi.
Azi știu că nu mai pot s-ajung la tine.
Nici veri, când ne scăldau albastre ploi.
Și mai visam, la dimineți senine.

Nu-ți cer nimic, eu doar aștept să vii
Un strop de apa, în cuvânt de foc .
Să luminezi în nopțile pustii
Pe cerul meu umbrit de nenoroc .

vineri, 21 martie 2014

Albastra aripă

Albastra aripă

eu nu-ţi mai sunt si nici tu nu-mi mai eşti,
ne-am pierdut undeva prin acest univers
cine-mi mai spune, în noapte, poveşti
despre noi si iubirea, scăldată în vers...

trăim intr-o lume fără rost şi culoare
ne-am ascuns amândoi, în absenţe de gând
vom pluti printre vise, cât încă ne doare,
tu, absent, eu cu roua în gene, plângând

si ce sorţi absurzi ne-au scindat existenţa
între lumi paralele, te-am atins doar o clipă
te-am iubit, te iubesc, sfidând nefiinţa
sa-ti raman, peste vremuri, albastra aripă

Silabe albastre

Silabe albastre

Ce rece ești în astă seară,
Un frig nebun pătrunde-n mine.
Stă lacrima încet să moară
În sufletul dintre ruine.

Câtă gheață strânsă între noi
Și nici un zvon de primăvară,
Să ne mai contopească in ploi,
Să-mi fii arcuș, iar eu vioară

Și câtă sete de iubire
Am adunat, visând albastru.
Ne leagă nevăzute fire
De dor, uitate-n colț de astru.

Vis de primăvară

Redefineste-mi clipa, numește-o veșnicie,
Redecorează-mi zorii când geana dimineții,
Se-așterne peste visul scăldat în poezie
Și-n curcubeu de gânduri redă culoare vieții.

Mi-e primăvară-n suflet și mugurii șoptesc,
Mă redeschid corolă și mă revărs șuvoi,
Ascult tăcerea ierbii, îmi spune "te iubesc",
E primăvară-n gânduri, e primăvară-n noi.

M-adun din vise albe, prin iarnă geruite
Și mă înalț pe rugul speranțelor albastre,
Ofrandă pun lumina, în palma ta iubite,
Sperând la clipa dulce, a regăsirii noastre.

Colind

Mai ninge-mă cu vise, în iarna asta rece
și spune-mi că-s albastră, așa cum tu mă știi.
mai spune-mi că iubirea nicicând nu o să plece,
când clipele-mi sunt ore, iar orele pustii…

mai lasă-mi urme calde în neaua de afară,
să știu că porți cu tine secunda -vesnicie.
când vin colindătorii și iar se face seară,
te-oi colinda în suflet…cum inima mea știe.

Vis albastru

Miroase a nisip din pulberi de stele.
Miroase a albastru din colțuri de cer.
Mă văd cum plutesc în vise rebele,
Cum totul în jur este dor și mister.

Nu știu cine sunt , mă văd doar o stea,
Sau doar o ființă născută din nou.
Dar știu că-s Acasă… și e casa mea,
Că totul plutește din propriu-mi ecou.

Mă sfâșie dorul de țărmul de sori,
De marea de aștri, scăldându-mi ființa.
Mă simt infinită, visez în culori.
Așa cum e scris… se-mplineste dorința.

E-atâta de cald în visul de-Acasă.
Și văd împrejur cum totu-i iubire.
Mă-mbracă în ea, m-atinge, duioasă,
Veșmântul divin e doar ocrotire.

Pășesc în final între real și vis
Pe-un țărm astral ce dorul îl reînvie.
Mă-ntorc în mine, ochii i-am deschis
Mă-ntorc să dăruiesc ce-a fost să fie.

Privesc în jur prin note muzicale,
Ce îmi răsună dulci și efemere.
În trupul meu reînviat și moale
Se aude încet un cântecel de sfere.

Gânduri prin timp

(catrene)

Nu-mi ajunge o clipă, să-mi fii mai aproape

Nici anii, în șir, nu-mi sunt de ajuns

Să-mi număr lumina, cu lacrimi sub pleoape

S-aștept...și să caut măcar un răspuns

…………………………………………….

Fericirea din noi, nici măcar nu există.

E un joc de copii, într-o lume prea tristă.

E speranța albastră, risipită în cer,

Într-un ochi, care plânge, rătăcit și stingher.

……………………………………………..

Vis albastru, risipit

Peste-a clipei veșnicie

N-o să știi cât te-am iubit...

Numai cerul o să știe...

……………………………………………………..

Pe cerul gri cresc valuri de iubire

Cu farul ei ne luminează-n ceață

Suntem legați cu nevăzute fire

E-o nouă zi, o nouă dimineață!

Nostalgie

Nostalgie

Mi-e dor de zilele de vară
Când alergam desculți prin vise
Și ne scăldăm, a căta oară,
În mări de șoapte interzise.

Mi-e dor de mâna ta fierbinte,
Ce-mi netezea pe frunte gândul
De dorul tău cel necuminte,
Trimis în taină, nopți de-a rândul.